miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Juan Bauza a anunțat la ce echipă din România vrea să joace, în viitor: „Ar fi frumos pentru mine”

Juan Bauza a fost împrumutat de FCU Craiova la Baniyas, club din Emiratele Arabe Unite. Mijlocașul argentinian nu a vrut să ajungă la CFR Cluj, chiar dacă era dorit acolo de Dan Petrescu. Negocierile dintre fotbalist și formația din Gruia nu au decurs prea bine, iar Adrian Mititelu a fost nevoit să încerce o altă variantă. Acum, jucătorul-vedetă al oltenilor pare convins că va fi transferat definitiv, la finalul acestui sezon.

Argentinianul explică faptul că nu a dorit să îmbrace tricoul altei echipe din România, din dragoste pentru FCU Craiova. Bauza a ținut să îi mulțumească lui Adrian Mititelu pentru eforturile pe care le-a făcut, în ultimi ani.

Sezonul trecut am trecut printr-un moment dificil. A fost o situație cu adevărat nefericită. Nu am nicio îndoială că echipa va reveni unde merită să fie pentru că este un club mare, pentru istorie, pentru fani. Suntem un club de primă ligă și, cu siguranță, vom reveni curând. Cum spuneam, voiam să îmi iau la revedere. Sunt fericit, pentru că va fi un nou pas în carierea mea, dar totodată mă simt ciudat să schimb clubul după atâta timp petrecut aici. În același timp vreau să lămuresc anumite lucruri. E adevărat că am avut câteva oferte de la cluburi din România, dar cum deja am vorbit cu patronul nostru, realitatea este că nu m-aș fi simțit comod să port tricoul altei echipe din România.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Este adevărat, am reprezentat cum am putut mai bine tricoul FCU și mă simt norocos pentru că am petrecut atât timp aici. Eu fac parte din familia FCU și voi face parte mereu, de aceea îmi e greu să joc la alt club. De aceea am decis să îmi continui cariera în altă țară, în Emirate. Este o oportunitate bună atât pentru mine cât și pentru club. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor, antrenorilor, staff-ului și tuturor celor care au fost alături de mine în acești 3 ani și, bineînțeles, șefului nostru și familiei sale, care mi-a oferit tot ce a fost mai bun.”, a declarat Juan Bauza, pentru pagina oficială de Facebook a celor de la FCU Craiova.

Mijlocașul spune că își dorește să revină la FCU Craiova, pe viitor, poate chiar în finalul carierei sale de fotbalist. Juan Bauza și-a declarat dragostea pentru clubul din Bănie și speră că va face mereu parte din familia lui Adrian Mititelu, de la Craiova.

Am doar cuvinte de mulțumire și vreau să le mulțumesc tuturor fanilor care m-au primit bine din prima zi și m-au făcut să mă simt ca acasă. Și, totodată, vreau să spun că nu știu dacă mă întorc într-un an, doi sau trei, dar pentru mine este clar, și, dacă îmi permiteți, mi-ar plăcea să mă întorc și, dacă este posibil, ar fi frumos pentru mine să îmi pot încheia cariera la acest club. Pentru că este un club pe care îl iubesc enorm și reprezintă mult pentru cariera mea. Așa cum v-am spus, vă mulțumesc din nou. Voi face mereu parte din familia FC U și vom fi mereu împreună. Vă mulțumesc mult!”, a mai transmis mijlocașul.

Politica