Un bărbat de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lăpușata, după ce a provocat un accident, prins băut la volan.
Miercuri, 10 iulie a.c., în jurul orei 18:00, polițiști au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, pentru a interveni la un eveniment rutier, pe DJ 643, în localitatea Lădești, soldat cu pagube materiale.
„Polițiștii ajunși la fața locului, au stabilit că cele sesizate se confirmă, evenimentul rutier producându-se ca urmare a coliziunii dintre un autoturism, la volanul căruia se afla o femeie, în vârstă de 41 de ani și un alt autoturism condus de un bărbat, de 35 de ani, din localitatea Lădești.
Cele două persoane au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii, valoarea indicată pentru bărbat fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând să fie condus la o unitate medicală în vederea prelevării motrelor biologige pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, acesta fiind înștiințat despre faptul că refuzul prelevării mostrelor biologice în acest caz constituie o infracțiune.
Astfel, în baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, polițiștii au dispus măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea”, au precizat polițiștii vâlceni.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea documentării întregii activități infracționale ale acestuia.