miercuri, octombrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Colosseumul din Roma oferă vizitatorilor tururi nocturne şi proiecţii de film în aer liber

Colosseumul din Roma, scena violentelor lupte cu gladiatori şi a altor spectacole organizate în timpul Imperiului Roman, dezlănţuie din nou pasiuni, de data aceasta la lumina lunii, cu tururi arheologice, filme clasice şi dezbateri literare, oferite vizitatorilor în nopţile toride de pe perioada verii romane, relatează Agerpres care citează agenţia de presă EFE.

„Noaptea, pe întuneric, Colosseumul propune vizitatorilor viziuni cu totul aparte”, a declarat pentru EFE Alfonsina Russo, directoarea Parcului Arheologic Colosseum, unul dintre cele mai vizitate monumente din Oraşul Etern.

Când vine vara, cel mai mare simbol al Romei, inaugurat în anul 80, îşi deschide porţile şi noaptea, cu tururi ghidate, organizate între orele 20:30 (18:30 GMT) şi 00:00 (22:00 GMT), care oferă o dublă perspectivă, atât pe cea a spectatorilor, cât şi pe cea a gladiatorilor.

Caracterul restrâns al acestor vizite, cu grupuri de cel mult 25 de persoane, permite vizitatorilor să se bucure de acest amfiteatru colosal aproape gol, după ce în timpul zilei este plin de turişti.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vizita începe în incinta Colosseumului, pornind din zona dedicată publicului care, în Roma Antică, venea să vadă spectacolele cu gladiatori, pentru ca ulterior vizitatorii să se pună în pielea gladiatorilor, în arena în care aveau loc luptele.

„Se coboară apoi în subteran, care reprezenta inima amfiteatrului, unde se desfăşurau toate activităţile de pregătire a gladiatorilor”, a spus Russo referindu-se la un labirint imens de tuneluri de unde erau aduse în „arenă” animale, structuri şi obiecte.

O expoziţie permanentă este pusă la dispoziţia vizitatorilor, cu reconstituiri ale vestimentaţiei, armelor şi obiectelor pe care gladiatorii le foloseau în timpul luptelor, inspirate de gravuri, mozaicuri şi picturi de la acea vreme.

După ce se lasă seara, Colosseumul devine un cinematograf în aer liber, cu un mare ecran în Templul lui Venus, o uriaşă esplanadă delimitată de coloanele rămase de la cel mai mare sanctuar din Roma Antică, Forumul Roman, între Bazilica lui Maxentius şi amfiteatrul inclus în Patrimoniu Mondial.

Bucurându-se de o mare popularitate în rândul localnicilor şi al turiştilor, aproximativ 15.000 de persoane au vizitat, în medie, cinematograful în cei doi ani anteriori, după deschidere.

Programul, intitulat „Quo Vadis”, lansat de responsabilii acestui sit arheologic şi de Cinemateca Naţională, propune, până pe 17 iulie, zece filme emblematice, precum „Gladiatorul” (2000), „Vacanţă la Roma” (1953) şi „Marea frumuseţe” (2013).

„Este foarte interesant să ai parte de aşa ceva chiar în faţa Colosseumului. Cred că este cel mai bun loc pentru a viziona un film”, a declarat pentru EFE Abé, un spectator din India aflat în vacanţă la Roma.

Şi alte locuri, precum cartierul Trastevere sau parcul Monte Ciocci, unul dintre „turnurile de veghe” cu cele mai bune privelişti asupra capitalei Italiei, găzduiesc de un deceniu iniţiativa „Cinema in piazza”.

Această ofertă culturală vesperală include, de asemenea, evenimente literare. Printre acestea se numără : Festivalul „Esta es la historia”, care se desfăşoară în aceste zile pe Colina Palatină, reunind până pe 16 iulie numeroşi autori italieni, care îşi recită textele printre jocuri de lumini şi muzică live.

Invitaţii ediţiei din acest an a festivalului sunt scriitoarea spaniolă Alicia Giménez Bartlett, autorul irlandez Paul Lynch şi romancierul american Peter Cameron.

Politica