Cu mașina în gard după ce a explodat o roată

Grosu Claudia
Scade criminalitatea în Dolj: Bilanț oficial IPJ pe 2025
Scade criminalitatea în Dolj: Bilanț oficial IPJ pe 2025
Poster pentru Jona Clinic Craiova: echipă de medici dentiști în halate verzi, textul 'ZâMBEȘTI CU ÎNCREDERE!' și 'ACUM ÎN CRAIOVA!', listă de servicii și date de contact (021 9038, Str. Aries 34).

Șoferița și doi minori au fost răniți

În după-amiaza zilei de 6 iulie 2024, polițiștii de la Secția 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost alertați de un bărbat în vârstă de 30 de ani din comuna Căpreni, care a raportat producerea unui accident rutier cu victime.

Conform primelor verificări efectuate la fața locului, s-a constatat că o femeie de 36 de ani din Bustuchin, aflată la volanul unui autoturism pe DN 67 Copăcioasa, în direcția Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea, a pierdut controlul vehiculului din cauza exploziei unei anvelope din față. Autoturismul a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un gard din plasă de sârmă și s-a oprit pe un teren agricol.

Accidentul a avut ca rezultat rănirea șoferiței și a celor doi pasageri minori, de 15 și 16 ani, care se aflau pe bancheta din spate. Toți trei au fost transportați de urgență la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu pentru a primi îngrijiri medicale. Aceasta a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Ulterior, i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, continuând investigațiile pentru a clarifica toate circumstanțele acestui accident.

author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol