Joe Biden: „Eu sunt cel care l-a oprit pe Putin/ Nu doar că fac campanie, dar conduc lumea”

Delia Pătru
Foto: Facebook/Joe Biden
Foto: Facebook/Joe Biden

Președintele american Joe Biden a afirmat vineri, într-un interviu foarte aşteptat pe canalul american de televiziune ABC, că el este cel care l-a „oprit” pe liderul de la Kremlim, Vladimir Putin.

În timpul unui curios schimb de replici despre politica sa externă, Biden i-a spus jurnalistului George Stephanopoulos de la ABC, că el este responsabil pentru extinderea NATO, precum și omul care „l-a oprit pe Putin”, încercând să apere realizările din timpul mandatului său de președinte, scrie sâmbătă Ukrainska Pravda, potrivit hotnews.ro

În cadrul interviului, Biden a descris sprijinul pentru Ucraina și aducerea împreună a peste 50 de aliați internaționali împotriva invaziei ruse drept unele dintre principalele realizări ale președinției sale.

„George, eu sunt tipul care a adus NATO împreună, viitorul. Nimeni nu a crezut că îl pot extinde. Eu sunt cel care l-a oprit pe Putin. Nimeni nu a crezut că acest lucru s-ar putea întâmpla. Eu sunt cel care a adus împreună o inițiativă pentru Pacificul de Sud cu AUKUS. Sunt cel care a reușit să convingă 50 de națiuni – nu numai din Europa, ci și din afara Europei – să ajute Ucraina”, a spus președintele american.

Biden a subliniat, de asemenea, că este într-o formă bună și că va fi capabil să îl învingă pe Donald Trump în alegerile din noiembrie.

„Nimeni nu este mai calificat decât mine pentru a fi preşedinte sau pentru a câştiga aceste alegeri”, a dat asigurări Biden.

Preşedintele american, atacat în privinţa capacităţilor sale mentale după dezbaterea ratată în faţa lui Donald Trump, a afirmat că funcţia sa echivalează cu „a face un test cognitiv în fiecare zi”, când jurnalistul George Stephanopoulos l-a întrebat dacă ar fi pregătit să se supună acestui tip de examinare.

„Fac un test cognitiv în fiecare zi (…) Nu doar că fac campanie, dar conduc lumea”, a mai declarat democratul în vârstă de 81 de ani.

Deşi s-a exprimat mai fluent decât în timpul duelului său televizat din 27 iunie cu Donald Trump, democratul a vorbit, totuşi, cu o voce înăbuşită şi, uneori, a avut fraze incomplete sau puţin dezlânate.

În timpul interviului de 22 de minute, Joe Biden şi-a apărat cu încăpăţânare şi uneori laborios candidatura pentru un al doilea mandat în faţa republicanului Donald Trump, în contextul în care unii congresmeni din propria sa tabără i-au cerut să se retragă.

Întrebat insistent despre dezbaterea sa dezastruoasă cu fostul preşedinte din 27 iunie, el a repetat de mai multe ori că a fost o „seară proastă”, atribuită unei răceli însoţite de o mare oboseală.

„Eram epuizat”, a explicat liderul de la Casa Albă, spunând, ceea ce nu este nou, că suferea de o „răceală gravă”. „Eram bolnav. Chiar nu mă simţeam bine”, a insistat el.

Joe Biden a mai spus că „nu crede” în sondajele care oferă avantaj rivalului său la nivel naţional şi în statele-cheie, spunând că, din punctul său de vedere, este „aproape la egalitate” cu Donald Trump.

Când jurnalistul i-a atras atenţia că nu a văzut niciodată un preşedinte câştigând realegerea cu o cotă de popularitate de 36%, el a răspuns: „Nu cred că aceasta este cota mea de încredere”.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol