joi, octombrie 31, 2024

Ultima ora

Sport

UPDATE/Podul de la Giurgiu-Ruse, închis pe partea bulgară timp de 2 luni

UPDATE/ Șeful CNAIR a revenit asupra declarațiilor. Podul nu se va închide complet, ci parțial, de săptămâna viitoare. Se va circula pe o bandă.

„Administrația Drumurilor din Republica Bulgară a luat decizia închiderii circulației pe o bandă, cu temporizare la 3 minute, semaforizată, pentru prima fază a decopertărilor, urmând ca ulterior să vadă dacă e nevoie ca podul să fie închis temporar circulației rutiere”, a declarat Cristian Pistol, conform Europa FM.

Podul de la Giurgiu-Ruse, administrat dual, va fi închis pe partea bulgară pentru reabilitare, timp de două luni, începând cu 9 iulie, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă şi turistic ce se realizează între România şi Bulgaria, a anunţat, miercuri, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Podul de la Giurgiu-Ruse este administrat dual, pe jumătatea românească de către CNAIR, iar pe jumătatea bulgărească de compania lor de drumuri. Noi am avut mai multe discuţii cu partenerii bulgari. Dânşii consideră necesar să înceapă închiderea totală a zonei administrate de ei începând cu 9 iulie, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă şi turistic care se realizează între România şi Bulgaria. Am încercat să decalăm, să schimbăm perioada în care se va închide podul, dar partea bulgară nu a agreat o astfel de abordare. Sunt alte rute alternative, inclusiv cu bacul, celălalt pod de la Calafat-Vidin – şi mai avem legăturile din Călăraşi, tot cu bacul. Podul va fi închis complet, nu se va folosi timp de două luni, aşa cum a anunţat partea bulgară, însă vom vedea cât vor dura aceste lucrări”, a afirmat Pistol.

Întrebat dacă podul va fi închis doar pe o bandă, Pistol a subliniat că, din informaţiile pe care le deţine, acesta va fi închis complet.

„Important este să ai şi cu cine discuta. Colegii mei au încercat să aibă această discuţie cu omologii din Bulgaria. Din păcate, aşa cum a spus domnul Pistol, n-au acceptat decalarea lucrărilor şi n-au acceptat altceva”, a adăugat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a precizat că pe partea română podul a fost reabilitat, însă cu această ocazie se vor face şi aici o serie de lucrări de întreţinere.

„Vom profita de închiderea lui şi vom face şi anumite lucrări de întreţinere necesare pe partea de pod română, dar lucrările noastre nu necesită oprirea circulaţiei”, a subliniat şeful CNAIR.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, împreună cu directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a verificat miercuri stadiul lucrărilor la obiectivele de investiţii rutiere autostrada A0 Nord, lotul 3, şi autostrada A0 Sud – Centura Bucureşti, loturile 1 şi 3. După verificarea lucrărilor, ministrul Sorin Grindeanu a susţinut o conferinţă de presă.

Politica