Rezultatele de la alegerile locale au demonstrat clar că „famiglia” viceprimarului Andrei Gheorghiu (încă viceprimar la Râmnicu Vâlcea) a distrus orice şansă a USR de a mai avea un parlamentar din mandatul viitor.
Strict interesat de a încasa leafa substanţială şi fel de fel de sporuri, Andrei Gheorghiu a dus o politică de compromis total şi a dovedit că, deşi este economist, nu ştie să redacteze un simplu amendament la buget.
În 9 iunie, 2024, Gheorghiu a candidat la Consiliul Judeţean Vâlcea, fiind convins că la municipiu nu ar mai avea nicio şansă.
Deputatul Ion Marin Lazăr a candidat la Primăria Râmnicu Vâlcea pentru a mai salva ce se putea salva dintr-o „Uniune” incapabilă să facă nimic pentru vâlceni. A reușit să facă scorul necesar pentru ca USR să acceadă, la limită, în Consiliul municipal.
La judeţ însă, dezastrul a fost total. USR a luat sub 4 la sută, nu a intrat în Consiliul Judeţean, organizaţiile s-au destrămat, iar AUR a reuşită să obţină, numai la preşedenţia CJ, mai multe voturi decât au luat toţi candidaţii USR la primăriile din judeţ la un loc.
În aceste condiţii, este evident că în decembrie USR nu poate, mai ales dacă Gheorghiu va reuşi să-i păcălească pe cei din conducerea USR pentru a-l nominaliza candidat la Camera Deputaţilor, niciun mandat de parlamentar în Vâlcea.