Acțiune de amploare a polițiștilor vâlceni, în tot județul, în cadrul acțiunii ROADPOL Alcohol&Drugs.
Oamenii legii au făcut, în ultimele zile, aproape 1.200 de testări pentru detectarea prezenței în organism a alcoolului sau a altor substanțe. S-au dat sute de amenzi și 126 de șoferi au fost lăsați fără permisele de conducere.
„În urma abaterilor privind consumul de alcool, au fost reținute 30 de permise de conducere pentru fapte de natură contravențională (conducători auto cu valori ale alcoolului pur în aerul expirat mai mici decât valoarea de referință de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat), fiind întocmite 8 dosare penale pentru conducerea sub influența alcoolului(conducători auto care prezentau valori peste valoarea de referință de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat). De asemenea, în perioada de referință, au fost întocmite două dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, potrivit Poliției Vâlcea.
Polițiștii avertizează asupra riscurilor conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv și reamintesc care sunt sancțiunile.
„Atenție! Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv! Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice. Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale. Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani. Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise! Drum Bun!”, transmite Poliția Vâlcea.