Pompierii greci au luptat cu incendii puternice în orășelul Koropi, la 30 de kilometri sud de Atena, alimentate de vântul puternic și care au forțat localnicii să-și părăsească locuințele, informează hotnews.ro care citează Reuters.
Circulația a fost suspendată pe tronsonul de autostradă care leagă Koropi de suburbiile Atenei. Un depozit a luat foc iar flăcările s-au extins la un doc de depozitare a unor ambarcațiuni, precum și asupra unor zone cu iarbă uscată și măslini.
Nu s-au înregistrat victime în rândul populației, dar autoritățile au evacuat două sate din apropiere. „Astăzi a fost o zi foarte dificilă. La fiecare 10 minute izbucnește un nou incendiu”, a declarat Vassilis Vathrakogiannis, purtător de cuvânt al pompierilor.
Incendiile de vegetație sunt ceva obișnuit în Grecia, dar au devenit din ce în ce mai devastatoare pe măsură ce verile au devenit mai fierbinți și mai uscate. Peste 40 de incendii au izbucnit în întreaga țară doar pe parcursul zilei de marți.
Patru avioane, șase elicoptere și zeci de mașini de mașini de pompieri au fost trimiși la incendiul izbucnit în apropierea Atenei.
În zonă nu a mai plouat de săptămâni întregi, astfel că vegetația este foarte uscată. Pompierii și voluntarii care-i ajută au trebuit să intervină pe temperaturi de 35 grade Celsius. Fumul a fost răspândit pe zone largi de rafale puternice de vânt.
„Mi-am salvat casa în ultimul moment. Totul s-a petrecut foarte repede”, a spus un localnic cu fața înegrită de fum, la Skai TV.
Incendiile de pădure de anul trecut au determinat evacuarea a 19.000 de oameni din insula Rhodos, iar 20 de persoane au murit în zona de nord a țării. Pentru acest an, Grecia a făcut pregătiri deosebite, angajând mai mulți pompieri și intensificând pregătirea lor.