luni, octombrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Animale salvate din incendiu

În urma incidentului, proprietara anexei incendiate a suferit arsuri la membrele superioare

Miercuri dimineața, 19 iunie, pompierii de la Detașamentul Slatina au intervenit prompt în localitatea Coteana pentru a stinge un incendiu violent izbucnit la o anexă. Echipajele au fost alertate rapid și au ajuns la fața locului cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD, mobilizându-se pentru salvarea animalelor surprinse în interior, conform ISU Olt.

La sosirea pompierilor, în anexa afectată se aflau o vacă, un cal și mai mulți porci. Datorită intervenției rapide și profesioniste, toate animalele au fost salvate, cu excepția unui vițel.

Operațiunea de stingere și gestionare a incendiului a durat aproximativ trei ore, iar pompierii au reușit să limiteze extinderea focului și să protejeze casa de locuit aflată în proximitate. Din păcate, anexa cu o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați și bunurile din interior au fost distruse complet, iar acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de circa 80 de metri pătrați, a fost afectat serios.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma incidentului, proprietara anexei a suferit arsuri la membrele superioare și a fost asistată de echipajul SMURD. Aceasta a refuzat transportul la spital și a primit îngrijiri medicale la fața locului.

Potrivit anchetatorilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric la un cablu defect sau cu improvizații. În contextul acestui incident tragic, autoritățile au subliniat importanța respectării măsurilor de siguranță pentru prevenirea astfel de situații:

  • nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
  • nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
  • nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan;
  • verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

Politica