Ciolacu pe stadion la meciul România-Ucraina, Ciucă, selfie cu televizorul

Delia Pătru
Foto: Facebook/Marcel Ciolacu
Foto: Facebook/Marcel Ciolacu

Premierul PSD Marcel Ciolacu a participat pe Allianz Arena din Munchen la primul meci al României de la Campionatul European din Germania. Liderul PNL, Nicolae Ciucă a urmărit și el meciul, dar din birou, și și-a făcut selfie cu televizorul în spate.

Guvernul a transmis că premierul Marcel Ciolacu face luni și marți o vizită oficială în Bavaria, în contextul marcării a 25 de ani de relații bilaterale româno-bavareze. Înainte de recepția oficială, Ciolacu s-a întâlnit cu mai mulți suporteri români, cu care s-a fotografiat, iar imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Guvernului, scrie hotnews.ro

Liderul PSD a mers apoi pe Allianz Arena pentru a face galerie naționalei de fotbal, care joacă cu Ucraina în primul meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal – EURO 2024. Guvernul a transmis pe canalul de Youtube imagini cu Ciolacu în tribună.

La finalul meciului, Marcel Ciolacu a spus că a fost una dintre cele mai frumoase victorii ale tricolorilor:

“Am trăit la maximum, alături de alți zeci de mii de români, una dintre cele frumoase victorii ale naționalei noastre.

Azi, România ne-a arătat ce înseamnă Ro-mândria! Iar, pentru asta, vă mulțumim din suflet, băieți! O țară întreagă va fi permanent alături de voi!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

În replică la baia de mulțime făcută de Ciolacu la Munchen înainte de meciul România – Ucraina, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a postat și el pe Facebook și pe Instragram o fotografie cu el uitându-se la meci, dar din birou.

Ciucă și-a făcut selfie cu televizorul în spate: „Chiar și de acasă, cu sufletul alături de tricolori”.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol