luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

CJSU Vâlcea – Măsuri pentru sezonul estival 2024

Planul de măsuri pentru perioada sezonului estival 2024 şi a Planului de măsuri pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra populaţiei a fost aprobat de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea.

Potrivit hotărârii, menţinerea şi accentuarea climatului de normalitate necesită aplicarea unor forme şi procedee operaţionale, pentru realizarea prevenirii populaţiei şi turiştilor, precum şi limitarea urmărilor potenţialelor stări de urgenţă ce se pot produce în perioada sezonului estival 2024, transmit reprezentanții Prefecturii Vâlcea.

„Persistenţa temperaturilor ridicate pe o perioadă mare de timp poate influenţa negativ starea de sănătate a populaţiei, îndeosebi a grupelor de risc major ceea ce impune conjugarea eforturilor instituţiilor, atât din cadrul administraţiei publice locale cât şi al serviciilor publice deconcentrate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mijloacele materiale şi umane aflate la dispoziţia comitetului judeţean, respectiv la comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, coroborate cu dispersia în teritoriu şi creşterea numerică a situaţiilor de urgenţă determinate de caniculă şi/sau secetă  prelungită, implică necesitatea utilizării capacităţilor de care dispune Filiala Vâlcea a Crucii Roşii, precum şi alte organizaţii neguvernamentale din domeniul protecţiei sociale, fundaţii şi societăţi furnizoare de servicii de îngrijiri la domiciliu.

Pentru sezonul estival 2024, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi instituţiile cu care se cooperează, vor acţiona pentru asigurarea unui climat corespunzător pe teritoriul judeţului Vâlcea, astfel: planificarea şi adoptarea unui sistem eficient de prevenire şi protecţie, pe întreaga zonă de competenţă, cu preponderenţă în zonele şi localităţile turistice, între Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea (structurile de intervenţie) şi cele cu care acestea cooperează în îndeplinirea atribuţiilor legale; intensificarea activităţilor specifice de prevenire şi limitare a urmărilor evenimentelor cu urmări negative, specifice sezonului estival în întreaga zonă de competenţă; dinamizarea măsurilor de supraveghere a riscurilor din zona locaţiilor publice de agrement pentru prevenirea şi limitarea efectelor oricăror situaţii de urgenţă sau a acţiunilor cu caracter terorist; realizarea unui parteneriat calitativ între Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea, serviciile publice descentralizate, conducerile unor instituţii, complexe turistice şi organizaţii neguvernamentale, în vederea cunoaşterii situaţiei operative, pentru rezolvarea în comun a unor probleme ce pot leza interesele localnicilor şi turiştilor; asigurarea unei capacităţi optime de acţiune şi intervenţie pentru îndeplinirea misiunilor specifice situaţiilor de urgenţă generate de incendii, în condiţiile prognozei de secetă hidrologică, alte dezastre, în zonele şi localităţile cu potenţial turistic, limitarea şi înlăturarea efectelor acestora prin intervenţii operative; optimizarea relaţiilor de conlucrare şi cooperare dintre Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea, unităţile ministerului, precum şi a colaborării acestora cu instituţii şi organisme abilitate în domeniul asigurării ordinii publice şi gestionării situaţiilor de urgenţă”, au transmis, într-un comunicat de presă, reprezentanții Prefecturii Vâlcea

Recomandări pe timp de caniculă

– Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);

– Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;

– Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării, ochelari de soare;

– Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci: apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc. muşeţel, urzici);

– Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă).Mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;

– Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;

– Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

– Nu consumaţi alcool – vă deshidratează şi vă transformă intr-o potenţială victimă a caniculei;

–  Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabiiităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora. Oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;

– Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

– Cereţi statul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră:

– Persoanele care suferă de diferite afecţiuni îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;

– Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Instituiea codurilor meteorologice

Codul verde (<35°C în intervalul orar 11:00 – 17:00)

Codul galben (35°-38°C în intervalul orar 11:00 – 17:00)

Codul portocaliu (38°-40°C în intervalul orar 11:00 – 17:00)

Codul roșu (>40°C în intervalul orar 11:00 – 17:00)

Politica