Accident în Olt. Trei oameni au ajuns la spital

Nedelea Raluca

Un accident a avut loc în afara localității Vișina din Olt. Un bărbat din Dolj s-a izbit cu mașina de un autoturism condus de o femeie din Timișoara. Șoferița și alți doi oameni au ajuns răniți la spital.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Timișoara, județul Timiș.

În urma evenimentului rutier, tânăra de 35 de ani și alte două persoane, pasagere în autoturismul condus de aceasta, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul municipal Caracal.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au declarat cei de la IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol