duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Alegeri în Olt. Acuzații de agresiune

UPDATE/ ora 21.50/ Centrul de Comunicare:

„Până la acest moment au fost semnalate 62 de incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea 27 nu s-au confirmat.

Angajații MAI au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale: 5 amenzi în valoare de 2.500 de lei și 9 avertismente.

Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru 6 posibile infracțiuni.
*
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Potcoava s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 40 de ani, din orașul Potcoava, ar oferi bani cetățenilor cu scopul de a vota un anumit candidat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor.”

–-

UPDATE/ ora 18/ Centrul de Comunicare:

„Până la acest moment au fost semnalate 38 de incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea 17 nu s-au confirmat.

Angajații MAI au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul.

Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale: 4 amenzi în valoare de 1.900 de lei și 6 avertismente.

Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru 5 posibile infracțiuni.
*
Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr . 7 Dăneasa au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, de 48 de ani, din comuna Văleni, cu privire la faptul că o persoană ar figura pe lista de alegători cu cerere pentru urnă mobilă, fără ca aceasta să fi depus cerere în acest sens.”

–-

UPDATE ora 15/ Centrul de Comunicare:

Până la acest moment au fost semnalate 31 de incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea 21 nu s-au confirmat.

Angajații MAI au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul.

Au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale: o amendă în valoare de 600 de lei și 5 avertismente.

Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru 4 posibile infracțiuni.

Exemple:
*
În jurul orei 07.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 2 Osica de Sus au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Osica de Sus, ar oferi bani cetățenilor cu scopul de a vota un anumit candidat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt.

*
În jurul orei 08.00 , polițiștii Secției de Poliție Rurală nr . 8 Perieți au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că la o secție de votare, din comuna Valea Mare a fost găsit un buletin de vot, într-o cabină de votare.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii violarea confidențialității votului.

*
În jurul orei 10.00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 6 Găneasa au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, de 49 de ani, din comuna Strejești, cu privire la faptul că mai multe persoane ar oferi bani cetățenilor cu scopul de a vota un anumit candidat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt.
*
În jurul orei 10.15, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr . 9 Scornicești au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că la o secție de votare, din comuna Topana, s-a prezentat un bărbat de 46 de ani, din localitate, căruia în momentul scanării cărții de identitate i-a apărut o alertă prin care se menționa că nu are dreptul la volan.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de fraudă la vot.

În cadrul acțiunilor desfășurate până la ora 14.00 în trafic, au fost verificate 185 de persoane cu 158 de vehicule, fiind aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoarea de 9.900 de lei.

Pentru orele următoare, efectivele MAI își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.

O atenție deosebită va fi acordată soluționării sesizărilor privind fapte contravenționale sau penale care au legătură cu alegerile.

–––-

La nivelul judeţului Olt, procesul de votare a început fără producerea unor incidente deosebite, susțin reprezentanții Centrului de Comunicare Județean. Au fost mai multe sesizări cu caracter electoral. Între altele, fostul prefect Mario De Mezzo, candidatul PNL la funcția de primar al Slatinei este acuzat că ar fi lovit un consilier local PSD. Consilierul s-a dus la spital, iar reprezentanții unității medicale au sunat la Poliție. Oamenii legii fac acum verificări.



„Până la acest moment, nu au fost sesizate incidente electorale grave. 17 sesizări cu caracter electoral au fost primite și sunt gestionate corespunzător și în mod echidistant, după încheierea verificărilor urmând a se stabili care dintre acestea se confirmă.

10 persoane private de libertate, care în prezent sunt încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, își vor exercita dreptul la vot prin intermediul urnei mobile.

Toate structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne desfășoară activități, în sistem integrat, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiții de siguranță, pentru a verifica și sancționa cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale, cu respectarea principiilor care guvernează conduita profesională: legalitate, echidistanță, imparțialitate, disponibilitate și cu prioritatea interesului public.

Informații pe care trebuie să le cunoașteți:

Aveţi dreptul la vot dacă aveţi 18 ani împliniți și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă.

Puteți vota, azi, 9 iunie, între orele 07.00 și 22.00. Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând, în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot și pot vota până cel mult la ora 23.59.

Codul Penal prevede la Titlul IX, art. 385 – 391 și 393, care sunt faptele care constituie infracţiuni electorale, și care sunt pedepsele prevăzute de lege: împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, frauda la vot, frauda la votul electronic, violarea confidențialității votului, nerespectarea regimului urnei de vot, falsificarea documentelor și evidențelor electorale.

În legătură cu contravențiile legate de procesul alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și pentru autoritățile administrației publice locale, desfășurate la data de 9 iunie 2024, se va aplica regimul sancționator prevăzut de Legea nr. 115/2015, pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Astfel, se sancționează: refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi, persoanele care consumă sau comercializează băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului de vot, persoanele care continuă propaganda electorală după încheierea campaniei electorale sau sfătuiesc alegătorii la sediul secțiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, precum și fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot.


Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!” – Centrul de Comunicare Județean Olt

Știre în curs de actualizare

Politica