Se încheie o campanie în care au fost prezentate programe, proiecte sau au fost făcute promisiuni. Unele fezabile, cu indicarea unor surse de finanțare, cu termene concrete și cu soluții realizabile, altele doar promisiuni electorale.
Dincolo de toate acestea, trebuie să spunem câteva lucruri despre alegerile de duminică. Lucruri care par evidente, dar care au început să fie trecute sub tăcere, sau să fie acoperite de zgomotul asurzitor al campaniei.
- VOTUL FIECĂRUIA CONTEAZĂ!
Pe măsură ce campania se apropie de final, discuțiile despre proiecte și promisiuni sunt înlocuite cu mesaje care vor să demobilizeze oamenii. Auzim tot mai des fraze de genul ”De ce să mergem la vot? Oricum votul nostru nu contează”. Sau ”Un vot nu schimbă nimic”.
De ce? Foarte simplu – o prezență mare la vot îi sperie pe unii. Ei știu pe câte voturi se pot baza și știu că altele nu mai au de unde lua. Oricine vine la vot în plus reprezintă o amenințare pentru ei. Și atunci au lansat ideea conform căreia, nu are rost să vii la vot pentru că oricum nu conteză.
BA CONTEAZĂ!
Un singur vot poate face diferența! Iar ei știu foarte bine asta. Este motivul pentru care pe rețelele sociale apar tot felul de conturi false care comentează cu aceleași fraze stereotipe. Ele au un singur scop – să inducă ideea că alegerile sunt inutile și să îi facă pe oameni să nu mai vină la vot. Asta pentru că oamenii lor vin la vot. Și atunci, dacă reușesc să îi țină acasă pe ceilalți, șansele lor cresc.
Și așa ajungem la punctul doi.
- ABSENTEISMUL ESTE CEL MAI MARE DUȘMAN AL DEMOCRAȚIEI
Primarul trebuie să reprezinte voința unui număr cât mai mare din cetățenii acelei comunități. În momentul în care cei mai mulți dintre alegători decid să nu vină la vot, ei nu fac altceva decât să pună soarta comunității în mâinile celor puțini care își exercită dreptul la vot.
Și astfel, orașul nu mai este condus de cineva care reprezintă interesele cetățenilor, ci de exponentul unui grup restrâns, și chiar al unui grup de interese.
Iar cetățenii care nu vin la vot, se simt apoi nemulțumiți de cei care conduc orașul. Un cerc vicios care nu face altceva decât să propage o stare de lucruri care îi nemulțumește pe cei mai mulți.
Soluția este simplă – exercitarea dreptului la vot.
- NU TOȚI POLITICIENII SUNT HOȚI ȘI MINCINOȘI!
O altă idee pe care o repetă unii este că nu are rost să mergi la vot, pentru că oricum toți politicienii fură. Cu varianta ”A furat, dar a mai făcut câte ceva”.
Nu este adevărat. NU TOȚI POLITICIENII AU FOST SCOȘI DIN PRIMĂRIE CU CĂTUȘE LA MÂINI!
Priviți activitatea fiecărui candidat și analizați singuri ce a făcut bine și ce a făcut rău. Dar nu îi puneți pe toți în aceeași oală, pentru că nici vouă nu vă place când sunteți judecați după ce fac alții.
- CRAIOVA NU ESTE UN ORAȘ DE STÂNGA!
Există un mit conform căruia Craiova este un oraș de stânga. Nimic mai fals! Acum 4 ani, doar 30.000 de craioveni și-au dorit ca orașul să nu se schimbe. Peste 50.000 de craioveni și-au dorit o altă administrație. Dar cei 50.000 au fost împărțiți astfel – 21.000, 18.000, 11.000. Și așa Craiova a mai pierdut 4 ani.
Nu uitați că primarul se alege dintr-un singur tur. Aveți acum o șansă să schimbați ceva. Arma dumneavoastră este votul. Nu lăsați pe nimeni sa vă spună altceva, puteți face diferența.
Fiecare vot contează!
Nicolae Giugea, candidat PNL pentru funcția de Primar al Craiovei
Comandat de PNL Dolj, executat de Inter Regional Management SRL
Cod AEP: 21240015