joi, octombrie 31, 2024

Ultima ora

Sport

Nicu Tabacu, în fața comunității pentru al șaptelea mandat de primar

Edilul din comuna Vârvoru de Jos, ales în fruntea comunității în anul 2000, se remarcă prin experiență și perseverență

Cu peste 20 de ani de activitate neîntreruptă în administrația publică locală, primarul comunei Vârvoru de Jos, Nicu Tabacu, își propune să continue proiectele și investițiile menite să dezvolte și pe viitor comunitatea.

Partidul Social Democrat a ales pentru comuna Vârvoru de Jos să-l trimită în „arena” alegerilor locale, care vor avea loc în data de 9 iunie, pe Nicu Tabacu, primar în funcție, aflat la al șaselea mandat de edil-șef.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Realizările primarului, cartea de vizită a candidatului

Cu o experiență notabilă și dedicat oamenilor, Nicu Tabacu vine în fața cetățenilor cu o serie de realizări care au transformat exponențial comuna în fruntea căreia se află de 24 de ani. Una dintre problemele identificate și care necesita o intervenție urgentă a fost reprezentată de lipsa unui sistem de alimentare cu apă și a unei rețele de canalizare în satul Dobromira. „Nu poți avea realizări dacă nu te implici și nu poți rămâne primar dacă oamenii sunt nemulțumiți de modul în care te achiți de datorii. În acești ultimi ani a trebuit să găsim răspunsuri la o serie întreagă de probleme, cum au fost și cele legate de apă și canalizare în satul Dobromira. Am rezolvat acest neajuns cu ajutorul fondurilor nerambursabile, iar la capătul implementării a două proiecte am reușit să realizăm un sistem de alimentare și de tratare a apei, dar și unul de canalizare și epurare, pe o lungime totală de 6,8 kilometri. În acest fel, 145 de gospodării beneficiază în urma acestui demers”, a declarat primarul Nicu Tabacu.

Servicii publice de calitate din fonduri nerambursabile

Candidatul PSD pentru un nou mandat de edil al comunei Vârvoru de Jos propune consătenilor un program axat pe îmbunătățirea și modernizarea principalelor servicii publice. Astfel, prin intermediul fondurilor puse la dispoziție de Administrația Fondului de Mediu (AFM), instituție coordonată de Ministerul Mediului, Nicu Tabacu anunță faptul că în prezent se efectuează expertiza tehnică pentru depunerea unei cereri de finanțare în vederea modernizării stațiilor de tratare a apei potabile în satele Vârvor, Criva, Gabru, Ciutura și Vârvoru de Jos, care au o vechime de peste 17 ani. „În plus, pentru îmbunătățirea serviciilor publice oferite cetățenilor, am depus o cerere de finanțare prin Programul Național «Anghel Saligny» pentru a moderniza stațiile de tratare a apelor uzate din satele Ciutura și Vârvoru de Jos. În continuare facem tot posibilul pentru a aduce apă de calitate la robinetele locuitorilor din comuna noastră, sens în care ne dorim să realizăm două puțuri de mare adâncime în satele Criva și Vârvoru de Jos”, a precizat candidatul PSD la primăria Vârvoru de Jos.

Asfaltarea drumurilor, prioritate la investiții

În actualul mandat de primar, Nicu Tabacu a acordat o atenție deosebită modernizării infrastructurii de drumuri. Și în acest domeniu, edilul comunei Vârvoru de Jos demonstrează că este pregătit să apeleze la sursele cu finanțare nerambursabilă, beneficiind de 7,5 milioane de lei, printr-un proiect cu fonduri obținute prin intermediul Programul Național „Anghel Saligny”.

Astfel, în prezent, se desfășoară lucrări de asfaltare a drumului comunal 156 și a drumurilor vicinale 1 și 2, pe o lungime cumulată de 5,5 kilometri. „În același demers sunt prinse și amenajarea a 18 drumuri laterale pe o lungime de 15 metri fiecare, precum și intersecția cu drumul național 56 Craiova – Calafat, pe o lungime de 25 de metri. Nu ne oprim însă aici. În programul meu pentru 2024 – 2028, îmi propun să continuăm proiectele de asfaltare a drumurilor din interiorul comunei”, a precizat primarul din Vârvoru de Jos, Nicu Tabacu.

Microphone in front of the sound mixer and computers in broadcasting radio studio. New radio station studio.

Tinerii încurajați să rămână în comunitate

Activitatea primarului Nicu Tabacu se distinge prin eforturile investiționale realizate în beneficiul tinerilor din comunitate. Stimularea lor de a rămâne în Vârvoru de Jos a reprezentat o reală preocupare pentru candidatul PSD la primărie care a demarat o serie de inițiative în acest sens. Modernizarea terenului de sport, din incinta Școlii Generale Vârvoru de Jos, pe care a fost amenajată o suprafață sintetică de joc, s-au montat nocturnă și porți cu plase, reprezintă doar unul dintre proiectele care îi vizează pe cei tineri. De asemenea, pentru o mai bună informare a consătenilor săi cu privire la acțiunile și demersurile administrației locale, Nicu Tabacu a înființat „Radio civic Vârvoru de Jos”, care emite din satul Ciutura, având o acoperire pe o rază de 15 kilometri.

Învățământ de calitate cu finanțare europeană

Actualul mandat al primarului Nicu Tabacu a stat sub semnul bunei colaborări între administrația din comuna Vârvoru de Jos și Consiliul Județean Dolj, două proiecte majore care vizează îmbunătățirea infrastructurii școlare fiind derulate împreună, cu fonduri nerambursabile obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Unul dintre proiecte vizează dotarea a 30 de unități de învățământ preuniversitar și unități conexe din județ cu mobilier, materiale didactice, echipamente și aparatură digitală. „Zeci de laboratoare de informatică și sute de săli de clasă din Dolj vor fi dotate și amenajate cu fonduri europene atrase de Consiliul Județean Dolj prin PNRR. Contribuim la creșterea calității actului educativ în școlile din județ și atragem fonduri pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente, inclusiv digitale”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj și candidatul PSD pentru un nou mandat, Cosmin Vasile. La rândul său, Nicu Tabacu primarul comunei Vârvoru de Jos, una dintre localitățile beneficiare, scoate în evidență importanța demersului, susținut din fonduri europene, pentru modernizarea bazei școlare. „Este o inițiativă lăudabilă a CJ Dolj în urma căreia beneficiem și noi. Prin acest demers vom procura pe lângă mobilierul necesar și un număr apreciabil de dotări de ultimă generație între care: 27 laptopuri, 9 table interactive, 9 sisteme de sunet, 9 copiatoare multifuncționale sau 8 scanere portabile pentru documente”, a afirmat Nicu Tabacu.

Microbuz electric pentru elevii din comună

Tot ca urmare a unei cooperări cu CJ Dolj, comuna Vârvoru de Jos va primi, prin implementarea unui contract cu finanțare nerambursabilă în valoare de peste 35 de milioane de lei, de unul dintre cele 24 de microbuze electrice destinate transportului școlar, care vor fi procurate prin acest proiect. „Achiziționarea acestui microbuz pentru comuna noastră este mai mult decât binevenită, dacă ținem cont că deținem 5 unități de învățământ – 3 grădinițe și 2 școli. Copiii au nevoie de un transport modern și sigur, iar cu acest vehicul modern rezolvăm una dintre prioritățile noastre. În completarea acestei investiții, primăria va construi 2 stații electrice pentru încărcarea autovehiculelor, în satele Ciutura și Vârvoru de Jos”, a mai spus candidatul PSD la primăria Vârvoru de Jos, Nicu Tabacu.

CE ÎMI PROPUN

  • Modernizarea stațiilor de tratare a apei potabile în Vârvor, Criva, Gabru, Ciutura și Vârvoru de Jos
  • Modernizarea stațiilor de tratare a apelor uzate din satele Ciutura și Vârvoru de Jos
  • Achiziționarea de mobilier școlar pentru Școala Generală Vârvoru de Jos
  • Modernizarea și asfaltarea drumurilor vicinale din comună
  • Construirea a 2 stații electrice pentru încărcarea autoturismelor în Ciutura și Vârvoru de Jos
  • Achiziționarea unui microbuz electric pentru grădinițele și școlile din comuna Vârvoru de Jos

Nicu Tabacu, primarul comunei Vârvoru de Jos: „Nu poți avea realizări dacă nu te implici și nu poți rămâne primar dacă oamenii sunt nemulțumiți de modul în care te achiți de datorii. În acești ultimi ani a trebuit să găsim răspunsuri la o serie întreagă de probleme, cum au fost și cele legate de apă și canalizare în satul Dobromira.“

Comandat de PSD Dolj, executat de Inter Regional Management, CUI mandatar financiar 21240002.

Politica