joi, octombrie 31, 2024

Ultima ora

Sport

Emilia Neagu: Nu vă irosiți votul! Sunt singurul candidat cu șanse reale de a schimba actualul Primar.


SCRISOARE DESCHISĂ
adresată electoratului din Craiova și celorlalți candidați de dreapta


Mai sunt câteva zile până la vot. Se încheie o campanie la începutul căreia rezultatul părea previzibil, dar care se dovedește plină de surprize. Cea mai mare surpriză va fi seara, pe 9 iunie, și o vom crea împreună!

Suntem în stradă zi de zi de luni bune, iar rezultatele confirmă ceea ce și noi am observat vorbind cu cetățenii: sunt principalul adversar al actualului primar, singura care a adus laolaltă majoritatea votanților de dreapta, cei care își doresc schimbarea în Craiova!

Mesajul meu pentru craioveni este unul simplu și direct: Nu vă irosiți votul! Este șansa noastră și împreună vom învinge! Nu vă lăsați intoxicați de sondaje mincinoase făcute la comandă de oameni certați cu legea.
Sociopol anunța și acum 4 ani rezultate pentru Craiova care în ziua alegerilor s-au dovedit a fi complet false. Ei știu bine realitatea, de asta am devenit CEL MAI ATACAT candidat din această campanie!

La fiecare rând de alegeri, noi, locuitorii Craiovei, ne-am dorit în repetate rânduri un candidat unic de dreapta, dar acest lucru a părut irealizabil. Acum vedem bine de ce. Anunțul lui Marcel Ciolacu e clar: PNL va face majoritate cu PSD după alegeri! Ceea ce s-a întâmplat și în actualul mandat, prin plecarea consilierilor PNL (din 9 au mai rămas doar vreo 3). Nu mai este nicio diferență între a vota PNL sau PSD în acest moment.

Și fără PNL, însă, Dreapta a arătat că se poate uni. În aceste alegeri, sunt singurul candidat de dreapta susținut de TREI partide: USR, PMP și Forța Dreptei – adică inclusiv de acea parte din PNL care nu a capitulat în fața PSD! Dacă acum 4 ani ai votat PNL, cei care conduceau atunci partidul, astăzi, mă susțin pe mine, Emilia Neagu, la Primăria Craiovei!

În final, extind acest apel, într-o ultimă încercare de unificare a votului, către toți ceilalți competitori electorali de dreapta: Haideți sa le împlinim craiovenilor visul, iar pe 9 iunie să reușim ceea ce mulți credeau că este imposibil! Vom putea colabora onest în viitorul mandat, schimbând împreună destinul acestui oraș!

Veniți alături de mine! Votați Emilia Neagu primar pentru Craiova!

Comandat de USR Dolj, executat de Inter Regional Management SRL

CMF 21240009

Politica