miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Ion Iordache, dosar penal după ce a urcat pe groapa de gunoi să facă un clip electoral

Senatorul PNL, Ion Iordache, a fost reclamat la poliție că a intrat abuziv în incinta unei societăți private. Motivul, să-și facă un clip electoral, scrie presafarastapani.ro

Potrivit sursei citate, administratorul societății care gestionează depozitul de gunoi de la Târgu Jiu a sunat la 112, după ce președintele liberalilor gorjeni și alte două persoane au intrat în firmă, s-au urcat pe o celulă în care este depozitat gunoiul și au început să filmeze.

Clipul de campanie electorală a fost postat de șeful PNL Gorj, a doua zi, pe rețelele de socializare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Întrebat de ce a intrat în firmă, Ion Iordache a spus că a fost să vadă groapa de gunoi și să arate că gunoiul ar fi scump din cauza contracandidaților de la PSD.

Poliția a deschis dosar penal.

Ion Iordache candidează la președinția Consiliului Județean și si-a axat campania pe filmulețe, pe care le face în diverse locații cu probleme, spunând că le rezolvă.

Foto: captură video/Ion Iordache 

Politica