Ședința solemnă a Primăriei Craiova a marcat începerea Zilelor Orașului, aflate la cea de-a 27-a ediție. Evenimentul a avut loc în Sala „Amza Pellea” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.
Un fost elev de la Colegiul Național „Frații Buzești” Craiova a fost premiat cu titlul de cetățean de onoare pentru rezultatele sale numeroase obținute de-a lungul carierei sale. Mama sa a fost cea care a primit titlul în loclul lui pentru că el se află în Statele Unite ale Americii.
„În timpul liceului a reprezentat România la mai multe olimpiade internaționale, de unde s-a întors cu mai multe premii. E o onoare pentru mine să vorbesc despre genialul Dan Mirea care îmi este prieten și fost elev. El a terminat Universitatea din Cambridge cu cea mai înaltă distincție, acum a plecat în State și este doctor în psihologie la Princeston University și este co-coordonator la Mental Health for România. Datorită acestor rezultate noi ne mândrim. A primit de-a lungul timpului multe medalii. Și le merită”, a spus Genelia Petrescu, profesor de biologie în cadrul Colegiului Național „Frații Buzești” Craiova
La rândul său, mama sa, care a primit distincția pentru el, a spus că este emoționată și că mulțumește tuturor.
„Sunt foarte emoționată. Suntem foarte onorați. Ne pare rău că nu a putut să vină aici, el este acum în State. Foarte onorați suntem și vă mulțumim tuturor”, a spus Sorina Mirea
Primarul orașului, Lia Olguța Vasilescu, a dorit că în această ședință Solemnă să premieze educația pentru că, spune ea, în educație avem viitorul. Mai mulți elevi ai liceelor din Craiova au fosr premieți pentru diversele rezultate obținute la olimpiadele la care au participat.
„Mâine se împlinesc 549 de ani de când Craiova a fost atestată documentar pentru prima oară. Astăzi este despre voi, despre copiii geniali a-i acestui oraș și despre profesorii merituoși. Anul acesta alocăm pentru educație 47 de milioane de euro din bugetul Craiovei. Pentru alte orașe asta înseamnă tot bugetul orașului. În ultimii ani am refăcut toate bazele sportive. Am făcut multe evenimente pentru oraș. Azi am premiat un copil genial, dar care a ales să plece în afară. La anul vă promit că o să premiez un copil genial care alege să rămână în Craiova. Vă rog pe toți să rămâneți în oraș pentru ca noi toți să avem un viitor”, a declarat primarul orașului, Lia Olguța Vasilescu.
La eveniment a cântat orchestra Filarmonicii Oltenia. Începând de astăzi și până pe 2 iunie se vor desfășura Zilele Orașului Craiova.