duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Dezvoltarea Doljului, centrată pe modernizarea rețelei de drumuri

Infrastructura de transport ocupă un loc central în strategia investițională pe care președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, și-a asumat-o în ultimii 4 ani. Administrația PSD a implementat cu fonduri nerambursabile proiecte în valoare de peste 140 de milioane de euro, pentru reabilitarea sau modernizarea unor drumuri cu lungimea de peste 200 de kilometri.

Reperul major în domeniu îl reprezintă modernizarea DJ 561A Giurgița – Băilești – Plenița – limita județului Mehedinți, care, măsurând aproape 72 de kilometri, este cel mai lung drum județean din Dolj. Artera rutieră conectează localitățile Giurgița, Urzicuța, Afumați, Băilești, Moțăței, Unirea și Plenița, asigurând și legătura cu județul Mehedinți.

Infrastructură modernă cu finanțare nerambursabilă

Policlinica Buna Vestire Craiova

Investiția a fost derulată prin 2 proiecte depuse în cadrul Programului Operațional Regional (POR), în valoare totală de aproape 46 de milioane de euro.

„Am reușit să punem pe harta Doljului o nouă arteră rutieră modernizată cu finanțare europeană, la cele mai înalte standarde. Am finalizat astfel o investiție importantă nu doar pentru Consiliul Județean, ci pentru toate comunitățile de pe traseul DJ 561A, o investiție fără precedent prin amploare, care a inclus de la lucrări la terasamente și structura drumului la reabilitarea unor poduri și podețe, amenajarea punctelor de acces la locuințe, dar și numeroase elemente de siguranță în trafic“, a precizat Cosmin Vasile, președintele în exercițiu al CJ Dolj și candidatul PSD pentru un nou mandat la conducerea administrației județene.

Fonduri europene accesate prin POR au alimentat și modernizarea celui de-al doilea drum județean ca lungime, DJ 552 Craiova – Cetate, o investiție substanțială, de peste 50 de milioane de euro.

„Prin intermediul ei, a fost modernizat un drum județean cu lungimea de peste 70 de kilometri, totodată unul dintre drumurile cu cel mai intens trafic din județul nostru. Proiectul a implicat numeroase aspecte complexe – de la foraje la adâncimi de zeci de metri, cum au fost realizate în zona dealurilor din comuna Bucovăț, la reabilitarea podului peste râul Jiu, care nu beneficiase de astfel de lucrări din anii 1950“, a declarat Cosmin Vasile. Modernizarea DJ 552 vine în beneficiul direct al unui areal cu peste 300.000 de locuitori, în condițiile în care drumul traversează teritoriul a 10 localități: municipiul Craiova și comunele Bucovăț, Terpezița, Sălcuța, Vela, Vârtop, Orodel, Caraula, Unirea și Cetate.

Parteneriat transfrontalier reușit

Buna relație de colaborare dezvoltată cu administrațiile din Bulgaria a fost și ea fructificată în vederea îmbunătățirii infrastructurii rutiere. Este și cazul modernizării a 2 tronsoane, cu lungimea cumulată de peste 24 de kilometri, ale DJ 561B Segarcea – Drănic – Padea – Valea Stanciului – Horezu-Poenari – Gângiova – Comoșteni – Zăval, cu fonduri europene în valoare totală de peste 14 milioane de euro, obținute prin Programul INTERREG V-A România – Bulgaria. Din aceeași sursă a fost obținută finanțare și pentru modernizarea DJ 652A, care asigură legătura între zona Aeroportului Internațional Craiova și localitatea Cârcea.

Investiții consistente în rețeaua rutieră au fost realizate de CJ Dolj și cu finanțare nerambursabilă obținută de la Guvernul României, prin cea de-a doua etapă a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Un bun exemplu este cel al DJ 542, care conectează localitățile Dăbuleni, Amărăștii de Jos și Amărăștii de Sus, asigurând legătura cu județul Olt, modernizat în cadrul unui proiect cu valoarea de aproape 50 de milioane de lei.

Conexiune pentru cule

Drumul comunal 120, între localitățile Țiu și Gogoșu, și un tronson al DJ 606C cuprins între Gogoșu și Ștefănel au fost modernizate de administrația PSD prin investiții finalizate în mandatul actual – primul cu fonduri proprii, celălalt cu finanțare obținută prin PNDL II. Cele două artere rutiere fac parte din circuitul care asigură accesul la culele din comunele Brabova și Cernătești, monumente istorice restaurate de CJ Dolj și deschise pentru vizitare.

Comandat de PSD Dolj, executat de Management, CUI mandatar financiar 21240002.

Politica