miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Florian Coldea, fostul șef al SRI, audiat la DNA

Fostul șef al SRI Florian Coldea și fostul general SRI Dumitru Dumbravă au fost chemați la DNA, joi, într-un dosar de trafic de influență.

Fostul adjunct al SRI Florian Coldea este audiat ca urmare a unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg, scrie News.ro. Dosarul de trafic de influență și spălare de bani îi vizează pe Coldea, Dumbravă și pe avocatul Doru Trăilă.

Coldea nu a făcut declaraţii la sosire, însă a precizat că „o să fac declarații când ies”. Anterior, în sediul DNA a intrat fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Generalul în rezervă Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției juridice a SRI și secretar general al acestei instituții, a ajuns în atenția presei și a publicului în 2015, după declarațiile sale potrivit cărora instanțele au constituit „câmp tactic” pentru Serviciul Român de Informații.

Omul de afaceri Cătălin Hideg şi firma acestuia, Sanimed Internaţional, au fost trimişi în judecată de către Parchetul European, în octombrie 2022, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, prejudiciul fiind estimat la 3 milioane de euro.

”Pentru a câştiga o licitaţie pentru RECUMED, un proiect finanţat de Uniunea Europeană pentru crearea unui centru de cercetare-dezvoltare în domeniul recuperării medicale şi reconstrucţiei biologice, omul de afaceri a prezentat mai multe declaraţii şi documente false şi inexacte. Acestea se refereau la procedura de atribuire a contractului de furnizare de echipamente medicale şi la lucrările de construcţie necesare pentru realizarea proiectului. Ulterior, acesta a reuşit să primească, între 2018 şi 2020, subvenţii nerambursabile în valoare de peste 3 milioane de euro”, anunţa atunci EPPO.

În acest dosar, Hideg a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, în februarie anul acesta.

Foto: arhivă

Politica