miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

CSU Craiova a aflat care e primul jucător din Bănie convocat la EURO

Anzor Mekvabişvili este primul jucător de la CSU Craiova care a primit convocarea oficială pentru Campionatul European din Germania: „Mijlocașul nostru este în lotul Georgiei pentru UEFA EURO 2024 în debutul Naționalei sale la un turneu final. Mult succes, Mekva!”, este mesajul clubului din Bănie.

Oltenii așteaptă să afle și ce români vor trimite în lotul lui Edi Iordănescu, pentru turneul final. Selecționerul încă nu s-a decis pe cine se va baza și așteaptă să vadă cum se descurcă prima reprezentativă în amicalele din luna iunie. În principiu, cine va participa la jocurile de pregătire va avea și șansa să meargă la EURO.

Anzor Mekvabişvili a bifat deja 13 prezenţe în lotul naţionalei Georgiei. El a început să se impună în primul 11 de la CSU Craiova, odată cu instalarea lui Costel Gâlcă pe banca alb-albaștrilor. Mijlocașul a ajuns în Bănie după ce Mihai Rotaru a plătit o sumă importantă în schimbul fotbalistului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica