Un meteorit a luminat cerul în toiul nopții în Spania și Portugalia

Delia Pătru
Foto: Facebook/Jurnal de vreme
Foto: Facebook/Jurnal de vreme

Un meteorit a făcut lumină în toiul nopții în Spania și Portugalia. Mii de oameni au surprins momentul în care meteoritul s-a dezintegrat și a luminat cerul în nuanțe de albastru. Imaginile au devenit virale pe rețelele sociale.

Momentul spectaculos a avut loc sâmbătă, cu puțin înainte de miezul nopții, la ora 23:46, scrie digi24.ro Meteoritul s-a dezintegrat atunci când a intrat în atmosfera Pământului, a colorat cerul în albastru aprins și a lăsat în urma sa o dâră uriașă și sclipitoare.

Culoarea spectaculoasă ar fi fost oferită de încărcătura uriașă de magneziu a corpului ceresc. Specialiștii spun că meteoritul ar fi căzut în Oceanul Atlantic.

Mii de norocoși au reușit să surprindă în imagini evenimentul rar.

Foto: Facebook/Jurnal de vreme

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol