sâmbătă, octombrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Condamnat pentru că a vrut să-și omoare tatăl și fratele cu mașina

Un vâlcean a fost condamnat la cinci ani și cinci luni de închisoare, pentru tentativă de omor. A vrut să-și omoare tatăl și fratele cu mașina.

S-a întâmplat la sfârșitul anului 2022, pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, tată și fii, au început să se certe, iar incidentul a escaladat în momentul în care unul dintre copii, beat criță, i-a lovit cu mașina pe ceilalți doi în timp ce aceștia se aflau pe trotuar și i-a „hăituit” o vreme după ce i-a lovit prima dată, scrie adevărul.ro. Scenele au fost surprinse de camerele de supraveghere din zonă, iar în imagini, mai scrie sursa citată, se observă tentativele repetate, dar și reușita șoferului de a da cu mașina peste membrii familiei sale, până când autoturismul a rămas blocat, suspendat pe împrejmuirea unei parcări.

„Inculpatul i-a lovit intenționat pe tatăl și fratele său, cu autoturismul marca Ford Focus pe care l-a condus sub influența băuturilor alcoolice pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la momentul prelevării mostrelor biologice, pătrunzând pe contrasens, pe Bulevardul Dem Rădulescu, unde se aflau aceștia, context în care a demarat în forță și a intrat cu partea frontală a autoturismului în ei”, menționau, conform adevărul.ro, procurorii în rechizitoriul trimiterii în judecată a lui Ilie Daniel L..

Policlinica Buna Vestire Craiova

Victimele au fost și ele acuzate că anterior tentativelor de omor, l-au lovit pe Daniel cu pumnii și picioarele în zona corpului.

Vâlceanul care încercat să-și omoare tatăl și fratele a fost atunci arestat preventiv și ulterior trimis în judecată.

Curtea de Apel Pitești a decis, vineri, definitiv ca acesta să petreacă cinci ani și cinci luni după gratii și a fost deja încarcerat.

 „Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au pus în aplicare mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, față de un bărbat din municipiul Râmnicu Vâlcea. Potrivit acestuia, un bărbat, de 44 de ani, a fost condamnat la cinci ani și cinci luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor calificat asupra a doi membri de familie, tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost condus în vederea încarcerării, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Mioveni, județul Argeș”, au transmis reprezentanții Poliției Județene Vâlcea.

Tatăl și fratele său au scăpat de acuzații.

Politica