Impact frontal între un TIR și un buldoexcavator. Unul dintre șoferi era băut

Nedelea Raluca

Impact frontal între un TIR și un buldoexcavator în comuna Curtișoara din Olt. Oamenii legii au intervenit, vineri după-masă, la accidentul dintre cele două autovehicule. Șoferul buldoexcavatorului conducea băut.

”Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un buldoexcavator condus de către un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din comuna Rotunda de Jos, județul Giurgiu, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un tir, condus de un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt.

În urma evenimentului rutier, conducătorul buldoexcavatorului a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, pentru conducătorul tirului rezultatul fiind negativ, iar pentru conducătorul buldoexcavatorului aparatul a indicat o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a explicat IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol