vineri, noiembrie 1, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți, parte din „Romania Atractivă”

Patru trasee integrate ale aplicației „România Atractivă” includ obiective turistice cu o importantă valoare culturală, din județul Mehedinți, fiind vorba despre Ruta Cetăților, Ruta Castrelor Romane, Ruta Culelor și Ruta Bisericilor din lemn, anunță reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Mehedinți.

Cei care accesează aplicația „România Atractivă”, proaspăt lansată de Ministerul Proiectelor Europene, regăsesc printre obiectivele propuse la nivel național, pentru a fi vizitate, Cetatea Medievală a Severinului, la Ruta Cetăților. De asemenea, Castrul Roman Drobeta, de la Muzeul Regiunii Porților de Fier și Castrul Roman de la Hinova se află pe ruta Castrelor Romane”.

În Ruta Culelor au fost incluse Cula Tudor Vladimirescu și Cula Nistor, din comuna Șimian, rute aflate în proces de restaurare. „Totodată, la Ruta bisericilor de lemn sunt incluse Biserica de lemn de la Seliștea și Biserica “Sfinții Voievozi”, ambele din comuna Isverna. Cele două obiective sunt în proces de restaurare, lucrările fiind realizate în proporție de peste 80%. Putem spune, așadar, că turiștii care urmează traseele propuse de <<România Atractivă>> descoperă cele mai frumoase zone ale județului, din punct de vedere istoric și cultural”, arată reprezentanții CJ Mehedinți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit acestora, la lansarea aplicației, care a avut loc în Capitală, a participat secretarul de stat din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Bogdan Simcea, omul care în această funcție, a sprijinit atragerea de fonduri europene în județul Mehedinți.

„Județul Mehedinți intră încă o dată pe harta marilor proiecte de promovare derulate la nivel național și nu putem decât să fim mândri de acest lucru și să ne concentrăm, în continuare, eforturile de a-l dezvolta și a-l promova!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Aplicația se poate descărca prin Apple – App Store și Android – Magazin Play.

Politica