Un bărbat de 36 de ani a fost găsit mort în apartamentul lui din Drobeta-Turnu Severin. Acesta a fost găsit decedat la sfârșitul săptămânii trecute. Bărbatul avea la el acasă o crescătorie ilegală de reptile. Este vorba despre 7 reptile: trei vipere cu corn, un piton și alți trei șerpi. Șase dintre ele fiind specii protejate, spun reprezentanții Gărzii de Mediu Mehedinți. Reptilele au fost predate în siguranță Fundației de Salvare și Reabilitare a Animalelor -Visul Luanei.
Poliția a deschis în acest caz, dosar penal pentru ucidere din culpă, iar trupul neînsuflețit al tânărului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. În acest moment se așteaptă rezultatele testelor patologice și toxicologice, pentru a se stabili dacă bărbatul a fost sau nu mușcat de vreo una din reptile. Pe corpul bărbatului au fost găsite mai multe leziuni tegumentare, însă până în acest moment nu se știe dacă este vorba sau nu despre mușcături/ înțepături ale reptilelor, potrivit informațiadeseverin.eu.
Anchetatorii nu au găsit urme de venin la fața locului. În urma incidentului, reptilele au fost introduse în cutii speciale, urmând să fie ridicate de autorități. Echipe mixte de polițiști, biologi și specialiști ai Gărzi de Mediu se vor deplasa la locuința bărbatului pentru a ridica reptilele. De altfel surse din anchetă spun că, de-a lungul timpului, reptilele ar fi scăpat, în repetate rânduri pe scara blocului, tânărul locuind într-un apartament situat la etajul 7 al unui bloc turn din Drobeta-Turnu Severin.
„La data de 09 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor cu sprijinul unui specialist biolog din cadrul Institutului de Biologie al Academiei Române, reprezentanți ai D.S.V.S.A. și comisari ai Gărzii de Mediu Mehedinți, sprijiniți de jandarmi din cadrul I.J.J. Mehedinți au ridicat astăzi mai multe reptile de la o locuință din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Acestea aparțineau unui bărbat de 36 de ani, din municipiu, care la data de 01 mai a.c., a fost găsit decedat în locuința respectivă.
La identificarea preliminară s-a stabilit că în imobil se aflau 7 reptile, respectiv 3 vipere aparținând familiei Vipera Ammodytes, 3 șerpi aparținând familiilor Colubridae și Anguidae și un exemplar exotic de piton Constrictor, care se aflau în spații special amenajate ce au fost sigilate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor”, au spus cei de la IPJ Mehedinți.
Acestea au fost ridicate de specialiștii Institutului de Biologie al Academiei Române urmând a fi efectuate procedurile legale.
sursa foto: arhivă