Accident rutier în Dolj. Un tânăr de 18 ani a murit

Nedelea Raluca

Un tânăr de 18 ani a murit într-un accident rutier. Totul s-a întâmplat noaptea trecută, în afara localității Plenița, Dolj. Tânărul de 18 ani este din comuna Unirea și era pasager în mașină. La volan era un alt tânăr în vârstă de 18 ani.

”În noaptea de 26 spre 27 aprilie a.c., ora 00.07, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 561 A, între localităţile Plenița și Unirea.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești care au constatat faptul că, un tânăr, de 18 ani, din comuna Unirea, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 561 A, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

În urma evenimentul, un alt tânăr de 18 ani, din comuna Unirea, pasager în autoturism, a decedat, iar conducătorul auto a fost rănit.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au spus reprezentanți IPJ Dolj.

Polițiștii desfășoară activități pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol