Atacanții de la CSU Craiova l-au supărat deja pe Costel Gâlcă

Anghel Catalin
foto: Facebook/UCVOficial

Costel Gâlcă nu a fost deloc mulțumit de jocul elevilor său, în meciul cu CFR Cluj. Antrenorul a explicat, la final, că alb-albaștrii și-au respectat prea mult adversarii și că puteau să fie mult mai hotărâți, pe teren. Tehnicianul i-a taxat și pe atacanți, care continuă să rateze foarte multe ocazii și să irosească șanse importante în ofensivă.

„Parcă am intrat cu prea mult respect în prima repriză. Aici cred ca am pierdut. Nu le-am pus probleme, am fost cam respectuoși cu ei când aveam mingea. Într-adevăr, în a doua repriză ne-am desfăcut umpic mai mult. Am avut ocazii clare de gol. Cred că trebuie să facem mult mai mult în atac pentru a câștiga un meci. În prima prezintă nu am avut nici o ocazie de a marca. E normală experiența mai mare a CFR-ului, riști mai mult, desfaci mai mult, apar și spațiile”, a declarat Costel Gâlcă.

Locul doi nu mai este tocmai la îndemâna oltenilor, care au fost depășiți, în clasament, de Farul. Gică Hagi vrea să fie vicecampion și să evite un meci de baraj pentru cupele europene. Și Gâlcă vrea pe locul 2, dar e conștient de faptul că acest obiectiv s-a complicat când CFR Cluj a plecat cu trei puncte de pe stadionul „Ion Oblemenco”.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol