Andrei Ivan a ratat șansa carierei: „Am refuzat împrumutul”

Anghel Catalin
Andrei Virgil Ivan in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si Chindia Targoviste, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, vineri 6 noiembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Mihai Rotaru a explicat cum a ratat Andrei Ivan șansa carierei din cauza șefilor de la CSU Craiova. În 2015, conducerea clubului a refuzat o ofertă pe care a primit-o de la Espanyol, pentru împrumutul atacantului, cu opțiune de cumpărare. Oltenii au considerat că spaniolii trebuie să îl transfere definitiv, din prima, pe jucător. Astfel, cele două părți nu s-au mai înțeles, urmând ca Ivan să ajungă în Rusia, apoi în Austria, apoi să revină în Bănie.

Ne bucurăm că a înscris Ivan. Costel Gâlcă l-a vrut la Espanyol. Lucrase cu el la U17. Se vede că a contat venirea lui Gâlcă. Spaniolii au făcut o ofertă prin 2015, 1,5 milioane de euro împrumutul și 3 milioane de euro clauză de activare. A căzut transferul pentru că noi am refuzat împrumutul. Gâlcă a avut cuvinte de laudă la adresa lui Ivan.

Andrei are niște calități extraordinare. El a fost într-o scădere, după care a avut două sezoane foarte, foarte bune. Toată lumea se întreba de ce nu este la echipa națională. A avut o cădere și sperăm ca el să-și revină cât mai repede”, a mai spus Mihai Rotaru, conform Fanatik.

Și Costel Gâlcă a recunoscut că l-a dorit pe Andrei Ivan, când era antrenor la Espanyol. Cei doi au lucrat împreună la naționala U17 a României. Acum, tehnicianul are mare încredere în atacantul Craiovei și speră să îl readucă pe acesta cel puțin la forma din sezonul trecut: „L-am vrut la Espanyol pe Andrei Ivan când eram la Barcelona”, a spus Gâlcă.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol