Cod galben de ninsori în zonele montane din Vâlcea, Gorj și Mehedinți

Delia Pătru
2 Min Read

Ploile se vor extinde dinspre sud-vestul României și vor cuprinde toate regiunile până luni, iar în zone montane înalte va ninge, a anunțat duminică Administrația Națională de Meteorologie.

Informare meteo valabilă de duminică, ora 15:00, până luni, ora 15:00.

În intervalul menționat aria ploilor va fi în extindere treptată dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 10…15 l/mp, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, pe arii restrânse de peste 30 l/mp.

Vor fi mai ales averse, izolat însoțite de descărcări electrice. În zona de munte precipitațiile vor fi mixte.

Vântul va avea local și temporar intensificări în regiunile sudice și sud-estice cu viteze în general între 45 și 55 km/h.

Marți (23 aprilie) ploile se vor extinde din nou, iar mai ales în zonele de munte și în sud-vest se vor acumula cantități însemnate de apă. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării.

De asemenea, ANM a emis un cod galben de ninsori, valabil de duminică, ora 18:00, până luni, ora 12:00.

La altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă.

Foto: Administrația Națională de Meteorologie

Distribuie acest articol