Incendiu la o casă din Vâlcea

Nedelea Raluca

Un incendiu a izbucnit, vineri după-masă, la o casă din localitatea Cernișoara, Vâlcea. Pompierii vâlceni au intervenit pentru stingerea flăcărilor. O femeie a făcut atac de panică.

„Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, în localitatea Cernișoara.

S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Punctelor de Lucru Horezu și Măciuca, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță SAJ. A fost anunțat și SVSU din localitate.

La sosirea echipajelor operative ardeau generalizat acoperișul locuinței și o anexă”, transmite ISU Vâlcea.

Femeia care a făcut atac de panică, a primit îngrijiri medicale la fața locului. Aceasta a refuzat transportul la spital.

”Incendiul a fost localizat în scurt timp de la sosirea echipajelor operative, pericolul propagării flăcărilor la celelalte construcții din zonă fiind înlăturat. O persoană de sex feminin, care prezenta atac de panică, a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ. Femeia a refuzat transportul la spital. Pompierii militari acționează pentru lichidarea ultimelor focare și îndepărtarea efectelor negative ale incendiului”, mai spun pompierii vâlceni.

Cauza de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol