miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Aurelian Dan, candidat independent la Consiliul Local și Primăria Craiova: „Cu credință în Dumnezeu, dar după litera și spiritul legii”

Un nou candidat la Consiliul Local și Primăria Craiova e gata să fie om de bază în Bănie și să înceapă un proces serios de dezvoltare a orașului, pe toate planurile. Este vorba despre Aurelian Dan, un familist convins, căsătorit și tatăl a 3 copii, pe care vrea să îi crească într-un municipiu mai sigur, mai curat și mai bogat.

Sunt născut și crescut în Craiova. Iubesc acest oraș. Sunt un om credincios, serios, care a luptat mereu pentru drepturile cetățenilor, pentru siguranța lor și pentru respectarea legii. Îmi doresc să pun în folosul craiovenilor întreaga experiență pe care am acumulat-o în urma studiilor finalizate și a anilor de muncă în diferite domenii de activitate. Sunt un părinte asumat, cu o căsnicie fericită și sunt gata să produc schimbarea pe care o așteaptă craiovenii”, a explicat Aurelian Dan.

În anul 2012, Aurelian Dan absolvea Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Facultatea de Drept  și Facultatea de Politie, din cadrul Academiei de Politie, Alexandru Ioan Cuza, București, specializarea Ordine și Siguranță Publică. Și-a desfășurat activitatea pe funcția de ofițer în Cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor, Urziceni–Ialomița apoi la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Slobozia- Ialomița. Un an mai târziu, candidatul absolvea cursul de perfecționare al ofițerilor în cadrul Centrului de Pregătire Schengen la Ploiești, dar și Masterul Juridic din Cadrul Facultății de Drept a Universității din Craiova, specializarea Drepturile Omului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aurelian Dan ocupa, în 2015, funcția de ofițer coordonator în cadrul Secției 7 Politie Rurala Plenița – Dolj, apoi a devenit sublocotenent în rezerva. Din anul 2018, deține funcția de Consilier Juridic, în cadrul Colegiului Consilierilor Juridici Dolj. Trei ani mai târziu a absolvit programul de formare psihopedagogică al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic. Tot atunci a fost și admis la Facultatea de Teologie Ortodoxă. Din luna martie 2022candidatul ocupă funcția de Consilier Parohial în cadrul Parohiei Obedeanu din Craiova cu hramul „Buna Vestire”, iar din luna iunie 2022 este Președintele Organizației Non-Guvernamentale – Asociația Memento Vivere. Totodată, din luna decembrie 2023 și până în luna martie 2024, a desfășurat activități de prevenire a bulling-ului școlar.

În urma experienței dobândite, Aurelian Dan, candidat independent la Consiliul Local și Primăria Craiova, consideră că îi poate reprezenta excelent pe craioveni și că abilitățile dezvoltate în diferite funcții de conducere îl vor ajuta să coordoneze foarte bine sectorul administrativ din Bănie.

Politica