joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Panică la Polovragi. Au văzut ursul

Panică în Polovragi, după ce un urs a fost observat în comună. Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Frații Buzești” Craiova au mers în Gorj. Când au ajuns, ursul nu mai era în zonă. Jandarmii au desfășurat activități pentru asigurarea măsurilor de ordine, protecție și de verificare a zonei.

„De asemenea, pentru a se asigura că ursul nu-și face apariția și în alte zone locuite ale comunei echipajul de jandarmi a verificat și monitorizat și zonele apropiate, intervenția încheindu-se după aproximativ trei ore. La fața locului a fost constituită echipa de intervenție formată din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, astfel cum este prevăzut în ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 21 iulie 2021- privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative”, au spus jandarmii din Craiova.

Tot jandarmii craioveni, le recomandă cetățenilor, ca în astfel de situații să sune la 112 și să nu încerce să intervină singuri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Le recomandam cetățenilor ca „în astfel de situații să sune la 112, să nu încerce să intervină pentru a nu-și pune propria viață în pericol, să își asigure animalele înainte de lăsarea întunericului, să nu lase resturi menajere depozitate necorespunzător și să respecte recomandările din mesajul RO – ALERT”, mai spun jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Frații Buzești” Craiova .

sursa foto: Arhivă

Politica