joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Start la lucrări pe Albulești-Plopi

S-a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru obiectivul de investiții “Reabilitare/modernizare DJ 606A, Albulești – Dumbrava (sfârșit sector modernizat) – Plopi (int. cu DJ 561A), drum în lungime de 13 kilometri, anunță Consiliul Județean (CJ) Mehedinți

Lucrările sunt realizate de administrația județeană cu fonduri de la guvern, prin Programul Național de Investiții, “Anghel Saligny”. Valoarea proiectului este de 26 222 690 lei.

Potrivit reprezentanților CJ Mehedinți, proiectul tehnic pentru reabilitarea drumului a fost realizat, iar lucrările vor începe în câteva zile.

Policlinica Buna Vestire Craiova
435688633 812519414241172 2110514371169932112 n

“Este o promisiune pe care am făcut-o locuitorilor din Dumbrava împreună cu primarul Cătălin Enache, cu mulți ani în urmă, aceea de a le asigura o infrastructură rutieră de cea mai bună calitate. Am reușit să asfaltăm pe buget propriu, drumul județean care traversează satul Albulești, în lungime de 4 kilometri, iar acum am accesat fonduri guvernamentale pentru a continua investiția”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Pe lângă reabilitarea drumului, se vor realiza dispozitive de scurgere a apelor pe toată lungimea traseului, podețe transversale, legături cu drumurile laterale, accese la proprietăți, dar și lucrări privind siguranța circulației. În plus, platforma drumului se va lărgi de la 5,5 km, la 6,5 km, conform CJ Mehedinți.

Politica