Tânărul a făcut într-o zi mai multe infracțiuni decât alții într-o viață
Un tânăr de 21 de ani a fost încătușat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
În timp ce se afla la volanul unui moped neînmatriculat sau neînregistrat și fără a deține permis de conducere, un bărbat în vârstă de 33 de ani nu a reușit să mențină o distanță laterală adecvată în timpul manevrei de depășire, ciocnindu-se cu un alt moped condus de către un tânăr de 21 de ani din aceeași localitate, care, de asemenea, nu deținea permis de conducere.
În urma impactului, primul moped a fost proiectat într-un şanţ, situat în partea stângă a drumului, iar bărbatul de 33 de ani a avut nevoie de asistență medicală. În plus, tânărul de 21 de ani a părăsit locul accidentului, fiind ulterior identificat de către autorități și supus testării cu aparatul etilotest, care a indicat un rezultat de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din comuna Ţuglui, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
În fapt, în seara zilei de 12 aprilie a.c., în jurul orei 21.15, polițiștii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Principală, din comuna Ţuglui, s-a produs un eveniment rutier, un bărbat de 33 de ani, din localitate, conducătorul unui moped, necesitând îngrijiri medicale.
Din cercetări s-a stabilit faptul că, bărbatul de 33 de ani, în timp ce conducea un moped neînmatriculat sau neînregistrat în circulație și fără a poseda permis de conducere, nu ar fi păstrat o distanţă laterală suficientă în momentul depăşirii, acroşând un alt moped, neînmatriculat sau neînregistrat în circulație, condus de către un tânăr de 21 de ani, din aceeaşi localitate, care de asemenea, nu posedă permis de conducere.
În urma evenimentului, primul moped a ricoşat în şanţul de scurgere a apelor pluviale, din partea stângă a părţii carosabile, bărbatul de 33 de ani necesitând îngrijiri medicale. De asemenea, tânărul de 21 de ani a părăsit locul producerii accidentului, fiind identificat ulterior de către poliţişti şi testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii l-au reținut pe tânăr, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, potrivit IPJ Dolj.