duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Semnal de alarmă pentru vedetele de la CSU Craiova: „Au nevoie să schimbe niște jucători”

Alex Bourceanu a auzit despre interesul celor de la CSU Craiova pentru Costel Gâlcă. Fostul mijlocaș de la FCSB spune că nu s-a înțeles prea bine cu tehnicianul dorit de Rotaru, dar acest lucru nu înseamnă că nu este vorba despre un antrenor bun. Totodată, stelistul susține că nu banca tehnică este principala problemă în Bănie, ci jucătorii vechi care s-au resemnat. Astfel, Alex Mateiu, Andrei Ivan, Nicușor Bancu sau Elvir Koljic se pot simți vizați de această declarație a lui Bourceanu.

Nu am avut o relație deloc bună cu el. Un antrenor bun, încearcă să implementeze fotbalul din Spania. E un om care se gândește la jucători. Am avut un conflict, era într-un moment complicat. Am venit atunci accidentat la echipă. Am pornit cu stângul relația. Am avut divergențe de opinii, nu eram la un nivel bun și eram în postura în care eram rezervă. Cred că la Craiova are o echipă bună, dar au nevoie să schimbe niște jucători. Au un nucleu de jucători vechi acolo, e o doză de resemnare, sunt de mulți ani acolo”, a declarat Alex Bourceanu, conform prosport.

Potrivit gsp, Costel Gâlcă și Mihai Rotaru s-au întâlnit duminică dimineața, au bătut palma de principiu în urma discuției purtate. Cei doi ar pune astăzi vor la punct ultimele detalii înainte de a semna contractul. Primul om care a vorbit despre posibilitatea ca Gâlcă să ajungă la CSU Craiova a fost Gică Craioveanu, cel care știa și detalii despre demiterea lui Petev.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Așa am auzit, Ivaylo Petev va fi demis. Nu e o surpriză. Obiectivele sunt ratate. Mike (n.r. Mihai Rotaru) era foarte supărat. Eu am auzit de un antrenor străin și de Costel Gâlcă. E foarte profesionist (n.r Gâlcă)”, a declarat Gică Craioveanu, pentru Digi Sport, în urmă cu o săptămână.

Politica