Vindea pește ilegal într-o comună din Dolj

Nedelea Raluca

Un bărbat de 48 de ani din comuna Cârna s-a ales cu dosar penal, după ce încercat să vândă, ilegal, 25 de kilograme de pește oamenilor din localitate. Oamenii legii i-au confiscat întreaga cantitate de pește. Este vorba de pește din specia caras.

„În cursul zilei de ieri, 11 aprilie, ora 14.30, polițiști din cadrul Secției nr.14 Poliție Rurală Bârca au depistat un bărbat de 48 de ani, din comuna Cârna, în timp ce intenţiona să comercializeze peşte pe raza localităţii.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu deține documente legale de proveniență, oferind spre vânzare cantitatea de 25 de kg de pește specia caras”, transmite IPJ Dolj.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui, icre ori produselor din pește obținute din pescuit, întreaga cantitate fiind ridicată în vederea confiscării.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol