Nicușor Bancu a fost foarte dezamăgit după înfrângerea suferită în fața celor de la FCSB. Căpitanul celor de la CSU Craiova spune că pentru olteni s-a încheiat lupta la titlu și că obiectivul echipei rămâne locul 2. Jucătorii din Bănie sunt demoralizați, pentru că sperau că vor putea obține o victorie contra echipei lui Gigi Becali și să se apropie la 4 puncte de primul loc. În schimb, bucureștenii au căpătat un avans de 10 puncte și sunt tot mai aproape de câștigarea campionatului.
„Da, este foarte greu să mai avem șanse. Ne vom focusa pe locul doi. Din păcate, nu. Am apucat să ne antrenăm două-trei zile cu echipa. Ne așteptam cu toții la mai mult. Ne pare rău că am pierdut și Cupa României și șansa la campionat. Trebuie să ne revenim și să ne batem pentru locul doi. Nu pot să îmi dau cu părerea. În Cupă am crezut că va fi un meci ușor. Nu am avut ocazii de a înscrie. Trebuie să punem altă presiune.
Am venit dezamăgiți și am crezut că vom putea face o partidă bună. Nu știu. Nu putem vorbi de un complex. Ne-am bătut de trei ori. Sper să nu mai facem cadouri. Pe greșelile noastre au dat cele două goluri. Este foarte greu pe bancă. Și-au creat câteva ocazii, dar nu șanse mari. Ne-a pus pământ în picioare cu golul din lovitură liberă. Până la urmă, ne gândeam doar la noi. Noi am pierdut, era important să nu pierdem. Șansele la titlu erau oricum mici.”, a spus Nicușor Bancu la finalul partidei.
Nici locul 2 nu e ușor de obținut de CSU Craiova. Trei echipe se luptă pentru acea poziție. Formația din Bănie este la egalitate de puncte cu CFR Cluj și la doar trei puncte în fața celor de la Rapid. Din spate vine tare și Farul. Echipa condusă de Gică Hagi își dorește un loc de Conference League.








