A murit Ilie Șerbănescu

Delia Pătru

Economistul Ilie Şerbănescu a murit la 81 de ani, au anunţat, luni, mai mulţi oameni politici şi gazetari, informează Agerpres

Publicistul şi analistul economic Ilie Şerbănescu s-a născut la 20 iunie 1942. Ilie Șerbănescu a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, apoi, în 1978, a devenit doctor în economie. Este autor al lucrărilor „Corporaţiile transnaţionale” (1978), „Terra portret în alb-negru” (1980), „Reforma economică în România: jumătăţile de măsură dublează costurile sociale” (1994), „Manifestul partidului imobilist” (1996), precum şi a peste 1.500 de articole şi studii asupra reformei postdecembriste din România.

A publicat articole de analiză la ziarele cu profil economic şi financiar. Ilie Şerbănescu a fost ministrul Reformei, preşedinte al Consiliului pentru Reformă, în cabinetul Ciorbea remaniat (5 decembrie 1997-17 aprilie 1998).

Foto: Facebook

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol