miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Concert caritabil organizat de Asociația Copii Fără Copilărie – vineri, 19 aprilie 2024, ora 15.30 la Consiliul Județean Vâlcea!

Când privești prin ochii lui Dumnezeu, Sărbătorile de Paște iau chipul copiilor, al bătrânilor, al animalelor și al tuturor ființelor pentru binele cărora ne putem arăta recunoștința față de tot ce suntem și avem!

Este șansa noastră de a fi Oameni, nu ocazia lor de a primi din mărinimia noastră! Ei sunt acolo, cu nevoi și suferințe de zi cu zi!

Însă, nouă, în graba noastră cotidiană, Dumnezeu ne dă un răgaz în care să înțelegem că El suferă în fiecare amărât, că El privește spre noi cu ochi rugători, că El așteaptă să fim, așa cum ne-a creat, Scânteie divină!

Policlinica Buna Vestire Craiova

Așadar, haideți să-L privim împreună pe Dumnezeu în ochii celor 230 de copii artiști, care se vor ridica în picioare pentru a susține Asociația „Copii fără Copilărie din Județul Vâlcea”!

Vă așteptăm vineri, 19 aprilie 2024, ora 15.30 la Consiliul Județean Vâlcea.

Invitațiile caritabile sunt puse în vânzare de către Asociația Copii fără Copilărie Vâlcea.

Andi Niculescu

Politica