Ivaylo Petev dă vina pe atacanții de la CSU, după eșecul din Cupă

Anghel Catalin
2 Min Read

CSU Craiova a fost eliminată din Cupa României de Oțelul Galați, o formație care știe să se apere foarte bine, sub comanda lui Dorinel Munteanu. Oltenii au ratat, astfel, principalul obiectiv și se vor concentra, mai mult, pe campionat, unde încă mai au șanse să câștige titlul.

Ivaylo Petev nu și-a menajat elevii, la finalul meciului. Antrenorul a criticat ofensiva pentru faptul că nu a marcat sau pentru că nu au fost mai multe ocazii de gol. Tehnicianul bulgar știa destul de bine faptul că Mihai Rotaru își dorește trofeul, pentru a avea șansa de a juca în preliminariile Europa League.

În general, ne-am creat foarte puține ocazii. Am avut una sau două ocazii. Am făcut o greșeală în prelungiri care ne-a costat. Probabil nu am meritat să continuăm. Asta e realitatea. Nu putem să dăm timpul înapoi. În plan ofensiv, am făcut foarte puțin. Nu cred că am subestimat-o pe Oțelul, dar am făcut puțin în atac. Probabil că după aceste meciuri fără înfrângere a rămas în mintea jucătorilor ideea că poate fi mai ușor. Noi suntem vinovați.

Am avut doi fundași cu care am vrut să atacăm. Am creat câteva ocazii. Am avut o singură situație clară. Am vrut să avem mai multe situații. Trebuie să le dăm merite Oțelului că s-au apărat foarte bine. Nu știu cât de gravă e accidentarea lui Mitriță. Mâine voi afla. O să vedem cine va putea juca cu FCSB. De ce să îmi fie frică? Și ei sunt 11 și noi suntem 11. Mai sunt multe meciuri.”, a spus Ivaylo Petev.

Distribuie acest articol