Un bărbat a ales să se răzbune pe un altul, în urma unui conflict, dându-i foc la mașină. Incidentul a avut loc în luna iulie 2023, însă polițiștii vâlceni au aflat autorul abia zilele trecute. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
„În fapt, în cursul lunii iulie a anului 2023, polițiștii orașului Băbeni au fost sesizați cu privire la faptul că, persoane necunoscute ar fi distrus prin incendiere, un autoturism parcat pe o stradă din orașul Băbeni, aparținând unei persoane din localitate.
În urma activităților complexe desfășurate, polițiștii au stabilit identitatea unui bărbat, de 39 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, bănuit de săvârșirea infracțiunii reclamate.
În urma probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Persoana bănuită urmează a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea luării unei măsuri legale”, au precizat polițiștii vâlceni.
Polițiștii continuă cercetările, în cadrului unui dosar penal, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului și luarea măsurilor legale care se impun.
Andi Niculescu