Prezentare de tehnică și mijloace de protecție și intervenție, traseu cu obstacole, sunt doar câteva dintre activitățile pregătite de jandarmi pentru olteni, în următoarele zile.
Se vor marca astfel 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.
„Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române a fost 3 aprilie 1850 când, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în Jandarmi”. Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare”, transmit reprezentanții Jandarmeriei Olt.
Cu această ocazie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt derulează o serie de activități, timp de o săptămână. Jandarmii vor fi prezenți în spațiul public, atât în municipiul Slatina, cât și în alte trei localități unde sunt subunități de jandarmerie. Este vorba despre municipiul Caracal și orașele Corabia și Balș.
„Joi, 28 martie a.c., începând cu ora 12:00, în Parcul ”Constantin Poroineanu” din muncipiul Caracal, vom fi prezenți pentru a prezenta tehnică și mijloace de protecție și intervenție, autospeciale din dotarea Jandarmeriei Olt, precum și pentru a desfășura activități sportiv-recreative.
Sâmbătă, 30 martie a.c., începând cu ora 11:00, în Parcul Tineretului din municipiul Slatina, vom desfășura mai multe activități: prezentare de tehnică și mijloace de protecție și intervenție, autospeciale din dotarea Jandarmeriei Olt, precum și câinii de serviciu alături de care ne desfășurăm activitatea.
Pentru cei interesați de o carieră militară, pot afla detalii despre admiterea în instituțiile de învățământ ale Jandarmeriei Române.
O provocare pentru cei prezenți în parc va fi parcurgerea unui traseu cu obstacole, contratimp. Colegii noștri vor prezenta fiecare element al traseului și, împreună cu jandarmii, pot experimenta un antrenament specific pregătirii de specialitate, acesta fiind necompetitiv.
Luni, 01 aprilie a.c., începând cu ora 12:00, pe platoul Casa Tineretului din orașul Balș și Marți, 02 aprilie a.c., începând cu ora 11:00, la sediul Detașamentului 6 Jandarmi Corabia, vom fi prezenți pentru a prezenta tehnică și mijloace de protecție și intervenție, precum și autospeciale din dotarea Jandarmeriei Olt.
Miercuri, 03 aprilie a.c., începând cu ora 10:00, pe platoul Consiliului Județean Olt, vor fi amplasate standuri unde vor fi oferite informații pentru cei interesați de o carieră militară, de prezentare a tehnicii, mijloacelor de protecție și intervenție, precum și autospeciale din dotarea unității.
Vă așteptăm să fiți prezenți alături de noi în sărbătorirea acestei zile importante în existența instituției noastre!”, a mai transmis Jandarmeria Olt.
E.R.