luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Trei bărbați, sub control judiciar după o ceartă în sat

Cei trei indivizi ar fi lovit un bărbat la barul din sat

Trei bărbați se află sub control judiciar după ce în data de 23 martie ar fi luat la bătaie un alt bărbat, de 34 de ani, la barul din sat, pe fondul unor discuții mai aprinse. Polițiștii gorjeni au întocmit dosar penal în urma acestor fapte.

„Ca urmare a infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, săvârșite de 3 bărbați la data de 23 martie a.c., față de aceștia a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25 martie 2024.

Amintim faptul că în seara zilei de 23 martie, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui conflict într-un bar din localitatea Slivilești. Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că pe fondul unor discuții în contradictoriu, trei bărbați în vârstă de 34, 31 și 28 de ani, din Slivilești, ar fi lovit un alt bărbat, în vârstă de 34 de ani, din aceeași localitate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. La data de 24 martie a fost dispusă efectuarea în continuarea a cercetărilor față de cei trei bărbați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, potrivit IPJ Gorj.

Totodată, față de aceștia a fost luată măsura preventivă a reținerii, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

Politica