CSU Craiova vrea să îl transfere pe Jair, de la Petrolul. Fotbalistul își încheie contractul cu ploieștenii, în vară, și este tentat să accepte propunerea craiovenilor, una foarte avantajoasă din punct de vedere financiar, chiar dacă și U Cluj a intrat pe fir și i-a oferit un salariu de 12.000 de euro lunar, după cum notează Fanatik. 7 goluri și 6 assist-uri în 33 de meciuri sunt cifrele vedetei de la Petrolul, în acest sezon.
„Am avut o simplă discuție cu agentul lui, acum vreo trei-patru zile, cu privire la situația jucătorului. Doar am întrebat despre el. Momentan, noi n-am făcut nicio ofertă oficială. Îi expiră contractul la vară, da!”, a declarat Gabriel Giurgiu, directorul sportiv de la ”U” Cluj, conform Iam Sport, citat de prosport.
Nu este prima dată când CSU Craiova se interesează de serviciile lui Jair. În trecut, Rotaru era dispus să plătească pentru jucătorul de la Petrolul. Acum, oltenii îl vor liber de contract, dar trebuie să plătească un salariu mari mare decât cel pregătit de U Cluj.
„Pentru Jair au fost discuții și probabil sunt cu Universitatea Craiova! Ei au spus ceva, noi am spus altceva și așteptăm răspunsul lor în continuare. (n.r. Unde v-ați împotmolit?) Nu știu dacă ne-am împotmolit, noi am cerut prețul pe care îl considerăm. (n.r. A fost diferență mare?) Nu, nu, foarte mică”, declara Claudiu Tudor, oficial la Petrolul, în 2022.