vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Mașină de poliție, lovită în trafic de un viitor agent

Un băiat în vârstă de 18 ani le-a dat mai bătăi de cap polițiștilor mehedințeni. Acesta s-a urcat pe motocicletă, fără permis, a refuzat să oprească la semnalul oamenilor legii, a fost urmărit de aceștia și a reușit, în cele din urmă, să facă și accident cu autospeciala plecată în urmărirea lui. Mai mult decât atât, tânărul este elev al Școlii de Poliție Vasile Lascăr Câmpina din anul 2023 și se afla în timpul liber.

Astfel, Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un agent de poliție din cadrul Biroului Rutier cu privire la faptul că aflându-se în timpul serviciului, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier s-a stabilit că în data de 23 martie a c., ora 11.50, un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier în timp ce supravegherea traficul pe bulevardul Tudor Vladimirescu, din municipiu, a efectuat semnal de oprire unei motociclete, al cărei conducător auto a refuzat să oprească. Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, reușind interceptarea pe strada Vodița din municipiu, unde la intersecția cu strada Negoiu tânărul de 18 ani, din Drobeta-Turnu Severin nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcție de mers și a intrat în coliziune cu autospeciala de politie ce aparține IPJ Mehedinți, care avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase. Din accident, au rezultat doar pagube materiale”, informează IPJ Mehedinți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ambii conducători au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Politica