Mihai Rotaru a explicat când îl poate înlocui pe Petev cu Marius Șumudică: „Era dezorientat”

Anghel Catalin
Mihai Rotaru Câte transferuri face Universitatea Craiova în această iarnă
Mihai Rotaru Câte transferuri face Universitatea Craiova în această iarnă

Mihai Rotaru a explicat ce discuție a avut cu Marius Șumudică, după ce antrenorul a spus că patronul de la CSU Craiova i-a promis că va prelua banca tehnică a alb-albaștrilor în următoarea perioadă. Patronul trupei din Bănie a explicat faptul că discuția a făcut referire la următorii ani, nu la viitorul apropiat.

Șumi a greșit perioada. Am zis 1 an, 2, 3 ani, nu luni sau săptămâni. Petev mai are contract încă doi ani din vară. Absolut nicio secundă nu m-am gândit să îl dau afară, pot să vă spună Sorin Cârțu și Pavel Badea, m-am întâlnit cu ei după ce am avut discuția cu Ivaylo. Pe Ivaylo l-am întrebat foarte clar dacă crede în proiectul nostru și a zis că da, chiar dacă acum câteva etape avea dubii. Lucrurile nu mergeau din perspectiva rezultatelor.

Era dezorientat, tu ai 2-0 și pierzi două puncte cu U Cluj, Poli Iași și la UTA Arad faci două cadouri incredibile. Sigur că în momentul ăla ești descumpănit, dar a zis că este 100%, atunci și eu sunt 100%. Pentru mine este important ca cei care sunt alături de noi să creadă în ceea ce facem și să avem încredere unii în alții. A fost o perioadă de timp până a cunoscut toți jucătorii, specificul lor”, a transmis Rotaru, conform Fanatik.

Petev și-a salvat postul în ultimele două meciuri. CSU Craiova a învins FCU, în meciul direct și a început cu dreptul play-off-ul, ajungând pe locul 2, în Liga 1.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol