Consiliul Județean Mehedinți a aprobat taxele și tarifele ce vor fi practicate de Bazinul de Înot Drobeta Turnu Severin. Abonamentele pentru preșcolari și elevi vor fi subvenționate.
„Pentru principala activitate, înotul, s-a aprobat ca preșcolarii și elevii din clasele I-XII să achite un tarif de doar 100 lei/10 ședințe (10 lei/o oră), diferența, până la 250 lei – abonamentul întreg pentru aceste categorii de vârstă, pentru 10 ore, să fie subvenționată de Consiliul Județean Mehedinți.
Totodată, a fost aprobat un acord de parteneriat pentru asocierea UAT Județul Mehedinți cu primăriile din județ, în baza căruia, UAT-urile să poată acoperi abonamentul în valoarea de 100 lei pentru 10 ședințe, în cazul preșcolarilor și elevilor din clasele I-XII”, potrivit reprezentanților CJ Mehedinți.
De asemenea, primăriile din județ ar urma să acopere și cheltuielile de transport al copiilor din localitatea de domiciliu până la bazin.
“Am propus acest proiect de hotărâre pentru că mi s-a părut normal ca nu doar copiii din Drobeta Turnu Severin să beneficieze de ore de înot, ci și cei din mediul rural și mă bucur că în urma discuțiilor purtate cu domnii primari, au fost de acord să sprijine această activitate pentru sănătatea și buna dezvoltare a celor mici.
Aceste demersuri sunt premergătoare activității de inaugurare a obiectivului de investiții, dată pe care o vom anunța, după semnarea de către Compania Națională de Investiții a protocolului de predare a obiectivului către Consiliul Județean Mehedinți”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.