Baschetbaliștii de la CS Vâlcea au evoluat pe propriul teren in turneul învinșilor din Liga Națională contra gălățenilor de la CSM și toți specialiștii credeau că Lupii Negri vor avea parte de un galop de sănătate.
Chiar dacă au pornit cu șansă a doua, gălățenii au făcut un prim sfert foarte bun și au intrat în prima pauza mică într-un avantaj nesperat, 31-22. Tehnicianul Hristu Șapera a lăsat pe banca tehnică, multe minute, jucători care au dus greul în acest sezon, Olisemenka, Rotaru, Branch, sau Williams, dar CS Vâlcea a mai redus din handicap până la pauză mare.
La cabine s-a mers cu scorul de 38-51. Imediat după timpul de odihnă în teren a intrat artileria grea a lupilor. S-a văzut pe teren în scurt timp și la șapte minute de la reluare Vâlcea era deja în avantaj: 60-59. Înainte de sfertul decisiv, tot oaspeții erau în avantaj de un atac, 70-72 și suspansul se menținea în Sala Sporturilor Traian. Apoi s-a mers cap la cap și cele două formații au fost pe rând în avantaj pe tabela de marcaj.
Finalul le-a aparținut vâlcenilor care s-au impus în final cu 89-85 și au urcat pe locul 3 al clasamentului, la două puncte distanță de lidera SCM Craiova.
În runda viitoare echipa lui Șapera joacă tot pe propriul teren contra gorjenilor de la SCM Târgu Jiu.
Andi Niculescu